Trăim în era marilor viteze, iar Japonia se folosește de cele mai noi tehnologii pentru a lansa pe piață cel mai rapid tren văzut vreodată.

Alfa-X este numele său, iar trenul produs și testat în acest moment de Kawasaki Heavy Industries și Hitachi este capabil să prindă o viteză maximă fantastică de 400 km/h și de 360km/h atunci când transportă pasageri.

Din motive de eficiență aerodinamică, partea din față a trenului are o lungime de 22 de metri, pentru a face posibilă atingerea unei viteze atât de mari.

Trenul va fi disponibil pe piață doar după anul 2030, anunță producătorul și cu siguranță îl vom putea vedea doar în Japonia pentru început, acolo unde infrastructura poate susține aceste viteze.

În Shanghai există un tren magnetic mai rapid decât acesta, care prinde 431km/h, dar acesta intră în altă categorie tehnologică, pentru că levitează pe șine cu ajutorul unor magneți uriași, fără să le atingă.