Oamenii de știință susțin că în sistemul nostru solar ar trebui să mai existe o planetă.

Stele precum Soarele nostru, care au în jurul lor planete masive gazoase cum este Jupiter, au de obicei pe orbită și un tip de planetă care lipsește în cazul sistemului nostru solar: Super-Pământul.

O planetă de tipul Super-Pământ poate fi de până la 10 ori mai mare ca Terra și este cel mai des întâlnit tip de planetă din Univers, scrie Space.com.

Cu toate acestea, nu există nicio planetă de acest fel în sistemul nostru solar. Astronomii încearcă de ani de zile să dezlege acest mister și să găsească o explicație. Există mai multe teorii, dar niciuna nu este demonstrată științific.

E posibil ca gravitația uriașă a lui Jupiter să fi aruncat Super-Pământul la marginea sistemului nostru solar, sau chiar în afara lui, în spațiul interstelar, dând astfel naștere unei planete călătoare, care nu orbitează în jurul unei stele.

Pe de altă parte, într-un sistem solar care abia a luat naștere și există multă materie pentru a forma un gigant gazos, este normal să se formeze și planete de tipul Super-Pământ. Atunci, de ce nu s-au format aceste planete și în cazul nostru?

Un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Pasadena, sugerează o altă explicație: la începutul formării sistemului nostru solar, Jupiter și Saturn și-au schimbat frecvent orbita, ajungând când mai aproape de Soare, când mai departe.

Prin această deplasare, gravitația lor foarte puternică a făcut ca materia din discul de acreție, din care s-ar fi format și un Super-Pământ, să se prăbușească în Soare și astfel să dispară.

Share articol: