Cercetătorii avertizează că 99% din corali riscă să dispară până în anul 2025, din cauza încălzirii globale. Avertismentul vine în urma unui raport realizat de Academia de Științe din Australia.

Astfel, dacă actualul ritm de încălzire a climei se va menține la 1,5 grade Celsius, uriașul recif de corali se va micșora semnificativ.

În schimb, dacă încălzirea globală se va accentua, iar temperatura medie anuală va crește cu 2 grade Celsius, atunci doar 1% din Marea Barieră de Corali va mai supraviețui.

Analizând actualul ritm de încălzire, experții cred că până în anul 2025, temperatura medie va crește cu mai mult de 1,5 grade Celsius.

Din această cauză, nu prea există soluții pentru a preveni această catastrofă ecologică. Anul trecut, coralii din Marea Barieră s-au decolorat, din cauza apelor anormal de calde ale oceanului.

Un alt raport, publicat în octombrie 2020, arată că jumătate dintre corali au fost distruși în decursul ultimilor 25 de ani.

Când sunt expuși la temperaturi prea ridicate, coralii nu mai pot forma o simbioză cu algele care reprezintă hrana lor și astfel devin albi.

Australia, fiind un continent mai afectat de secetă, se încălzește într-un ritm mai alert ca restul planetei. De aceea, Marea Barieră de Corali, care se află în apropiere, riscă să dispară foarte repede.

În cele din urmă, în locul frumoșilor corali vor rămâne doar alge și bacterii. În prezent, în Marea Barieră a Corali trăiesc peste 1.600 de specii de pești, 3.000 de moluște și 30 de specii de balene și delfini.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: