Peste doar câteva zile vom asista la un fenomen deosebit.

La doar câteva zile după ce vom asista la cea mai lungă eclipă de Lună din acest secol, vom avea parte de un alt spectacol astronomic deosebit.

Pe 31 iulie, planeta Marte se va afla la cea mai mică distanță de noi din ultimii 15 ani. Prin urmare, se va vedea pe cerul nopții destul de strălucitoare, cu ochiul liber.

Distanța la care se va afla Marte de Terra pe 31 iulie este de numai 57,6 milioane de kilometri. Distanța maximă dintre cele două planete, atunci când ele ajung pe părți opuse ale Soarelui, este de 401 milioane de kilometri.

La fiecare 26 de luni, Marte și Terra se apropie una de alta, fenomen numit periheliu. De data aceasta însă, Marte va fi și la cea mai mică distanță de Soare, prin urmare se va vedea pe cer ca o stea foarte strălucitoare.

Marte va răsări după apusul Soarelui și se va vedea cel mai bine la miezul nopții, pe 31 iulie. Astfel, va deveni al patrulea cel mai luminos obiect de pe cer, după Soare, Lună și Venus, fiind chiar mai luminos ca Jupiter.

Planeta Roșie s-a aflat cel mai aproape de noi în 2003, când distanța a fost de numai 55,7 milioane de kilometri. Atunci a fost cea mai mică distanță dintre cele două planete din ultimii 60.000 de ani, iar recordul va mai fi atins abia pe 28 august 2287.

Apropierea regulată a planetei Marte permite lansarea misiunilor spațiale, care ajung astfel mult mai repede la destinație.

Share articol: