Bob Behnken și Doug Hurley, doi astronauți americani cu experiență, vor porni într-o călătorie cosmică istorică, îmbarcați pe noua navă spațială a companiei SpaceX, numită Crew Dragon. 

Cei doi ar trebui să decoleze pe 27 mai către Stația Spațială Internațională, acolo unde vor rămâne într-un laborator de dimensiunea unui teren de fotbal pentru o perioadă care nu a fost încă determinată, a transmis NASA.

Misiunea se numește Demo-2, iar zborul este unul dintre cele mai importante pentru NASA din ultimele decenii, fiind categoric și cel mai însemnat din istoria de 18 ani a SpaceX. Operațiunea este una cu un caracter public-privat în cadrul căruia companii precum SpaceX sau Boeing contribuie la revitalizarea și înnoirea echipamentelor industriei aerospațiale.

„Pentru prima dată din 2011 încoace, suntem pe cale să lansăm în spațiu astronauți americani, cu rachete americane, de pe tărâm american”, a spus Jim Bridenstine, reprezentant NASA, odată cu lansarea proiectului Commercial Crew, din care face parte și această misiune.

Din iulie 2011, de la retragerea flotei spațiale NASA, agenția a folosit doar rachete rusești pentru a trimite astronauții către Stația Spațială Internațională.

Crew Dragon este un vehicul solid și sigur care poate să ducă astronauți pe orbită fără nicio problemă: „Se fac progrese importante, cu toate că 18 ani este o durată destul de mare pentru a lansa prima noastră misiune umană. Tehnologia trebuie să avanseze mai rapid, în caz contrar nu va exista niciun oraș pe Planeta Roșie în timpul existenței noastre”, a scris Elon Musk pe Twitter. 

Dezvoltarea unui oraș pe Marte este unul dintre obiectivele majore ale SpaceX, pe care Musk vrea să-l atingă prin intermediul unul sistem de lansare enorm numit Starship care se află acum în dezvoltare într-o zonă din statul Texas. 

Sursa foto: Twitter/Space X

Share articol: