Totuși, zona de excluziune din jurul centralei de la Cernobîl nu este una lipsită de viață. Dimpotrivă, multe animale s-au întors în pădurile care au devenit și mai bogate după tragedia din anii ’80.

Mai mult, când vine vorba despre vegetație, o mare parte a florei expuse substanțelor toxice nu a fost eradicată, aceasta refăcându-se în doar trei ani chiar și în cele mai radioactive regiuni, scriu jurnaliștii de la Science Alert.

În condițiile în care oamenii, animalele și păsările au murit din cauza radiațiilor ori s-au îmbolnăvit grav, o dilemă este cea referitoare la rezistența neobișnuită a plantelor. Pentru a răspunde la astfel de întrebări, e nevoie mai întâi să lămurim cum interacționează radiațiile cu celulele vii.

Materialul radioactiv de la Cernobîl este „instabil” tocmai pentru că emite constant particule cu un nivel ridicat de energie, care distrug structurile celulare sau produc reacții ce atacă buna lor funcționare. Multe dintre componentele unei celule pot fi înlocuite dacă suferă alterări, dar ADN-ul este o excepție crucială.

La doze mari de radiații, celulele care alcătuiesc ADN-ul mor rapid și nu se mai refac. Doze mai mici pot duce la probleme precum mutații sau tumori canceroase, care se extind rapid în diverse părți ale corpului. La animale, acest lucru este fatal, de obicei.

De cealaltă parte de află plantele, care se dezvoltă într-un mod mult mai flexibil. Pentru că nu se pot mișca, ele trebuie să se adapteze la mediul care le înconjoară.

Așadar, în loc să aibă o structură predefinită, precum animalele, plantele „se construiesc” pe parcurs. Fie că se adaptează prin dezvoltarea unor rădăcini mai adânci, fie că ajung să aibă o tulpină mai înaltă, toate acestea depind de echilibrul substanțelor chimice din interior, dar și de factorii de mediu (lumină, temperatură, umiditate și nutrienți).

Spre deosebire de celulele animale, aproape toate plantele sunt capabile să creeze noi celule, de orice fel e nevoie, pentru o evoluție optimă. Din acest motiv, de exemplu, un grădinar poate cultiva noi plante din vlăstari.

Toate acestea înseamnă că plantele pot înlocui celulele sau țesuturile moarte mult mai ușor decât animalele, fie că paguba a fost provocată de un mamifer sau de radiații.

De asemenea, în vreme ce substanțele toxice pot cauza tumori și la plante, celulele mutant nu se propagă de la o zonă la alta a organismului, așa cum face cancerul când vine vorba despre animale.

În ceea ce privește plantele din zona de excluziune, este interesant faptul că multe dintre ele par a folosi mecanisme suplimentare pentru a-și proteja ADN-ul, schimbându-și compoziția chimică pentru a fi mai rezistente.

În fapt, viața a căpătat noi forme în jurul centralei de la Cernobîl, iar multe dintre specii chiar par să se dezvolte mai bine decât înainte de dezastru, scrie Science Alert.