O teorie inedită susține că Soarele nostru s-a format alături de o altă stea asemănătoare, care între timp a dispărut.

De cele mai multe ori, stelele se formează într-un sistem solar binar, adică se nasc două stele asemănătoare, care vor orbita una în jurul celeilalte. Acest lucru s-ar fi întâmplat și în cazul Soarelui nostru, susțin cercetătorii de la Harvard. Atunci unde a dispărut „geamănul” Soarelui?

Profesorul Avi Loeb de la Universitatea Harvard, unul dintre autorii unui interesant studiu publicat în The Astrophysical Journal Letters, își susține teoria invocând existența norului Oort, de la marginea sistemului nostru solar.
https://arxiv.org/abs/2007.10339

Modul în care se deplasează corpurile cerești din această îndepărtată zonă sugerează că Soarele a mai avut un companion, o stea cu dimensiuni și masă similare. Această stea a dispărut însă la scurt timp după formare.

Soarele a rămas singur și nu a mai putut atrage o cantitate suficientă de materie (praf și resturi rămase de la nașterea sistemului solar, dar și planete pitice), care a format astfel norul Oort.

Obiectele din norul Oort au avut astfel un rol important în dezvoltarea sistemului nostru solar. Este posibil ca asteroizii și cometele care provin de aici să fi adus chiar și apa pe Pământ, stimulând astfel apariția vieții. Tot din norul Oort este posibil să fi provenit și uriașul asteroid care a provocat dispariția dinozaurilor.

Și totuși, unde a dispărut cel de-al doilea Soare? Cercetătorii susțin că probabil nu a explodat, ci s-a deplasat în afara sistemului nostru solar și acum rătăcește probabil undeva prin galaxie.

Teoria specialiștilor ar putea fi confirmată printr-un studiu mai amplu, care va căuta dovezi privind existența Planetei Numărul Nouă, care s-ar afla undeva la marginea sistemului nostru solar.

Existența ei este sugerată de orbita stranie a unor planete pitice din norul Oort. Savanții de la Harvard susțin acum să acest fenomen poate fi explicat prin existența în trecut a unui sistem solar binar, nu prin prezența unei planete care încă nu a fost descoperită.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: