Este un adevăr general valabil faptul că o zi are 24 de ore, dar, potrivit măsurătorilor foarte precise ale specialiștilor, se pare că nu este exact așa. 

În mod normal, Pământul are nevoie de 86.400 de secunde sau 24 de ore pentru a efectua o rotație completă în jurul axei sale, arată TimeandDate.com, citat de EcoWatch. Dar inventarea ceasurilor anatomice precise în anii 1960 a arătat că lungimea rotației zilnice a Pământului ar putea varia, de fapt, cu câteva milisecunde. Până de curând, rotația Terrei dura puțin mai mult de 24 de ore. Dar în 2020, Pământul a început să „accelereze”.

„Este absolut corect să spunem că Pământul se învârtește acum mai repede decât oricând în ultimii 50 de ani”, a declarat pentru The Telegraph Peter Whibberley, cercetător la National Physical Laboratory.

Înainte de anul 2020, cea mai scurtă zi a fost 5 iulie 2005, care a avut cu 1.0516 milisecunde mai puțin decât cele 86.400 de secunde standard. În 2020, recordul a fost doborât de 28 de ori, dar cea mai rapidă trecere a timpului a fost consemnată pe 19 iulie 2019, cu 1.4602 millisecunde mai scurtă decât media. Astfel, oamenii de știință sunt de părere că în 2021 timpul va trece chiar mai repede. Aceștia estimează că zilele sunt acum cu 0,05 milisecunde mai scurte, lucru care înseamnă că în 2021 vom „trăi” cu 19 milisecunde mai puțin.

De ce contează, însă, această diferență la nivel de milisecunde? Miza este sincronizarea timpului în care beneficiem de lumina Soarelui cu ceasurile atomice ale Terrei, întrucât sateliții și alte dispozitive de comunicare sunt, de obicei, programate în funcție de poziția Soarelui și a stelelor.

Pentru a determina adevărata lungime a unei zilei, cercetătorii IERS stabilesc viteza exactă a rotației Pământului, măsurând momentele precise în care o stea cu o poziție fixă trece prin dreptul unui punct specific de pe cer, în fiecare zi. Măsurătoarea este definită drept „Universal Time” (UT1). Apoi, această valoare este comparată cu International Atomic Time (TAI), o scară de măsurare foarte precisă care se formează prin combinarea datelor redate de 200 de ceasuri atomice din mai multe laboratoare aflate în întreaga lume. Așadar, adevărata lungime a unei zile este exprimată prin deviația de la UT1 și TAI pe durata a 24 de ore.

Atunci când între cele două valori există o diferență mai mare de 0,9 secunde, IERS poate adăuga sau scădea o secundă de pe ceasurile lumii, pentru a le ține în sincronizare perfectă. Până acum, specialiștii au recurs doar la adăugarea unor astfel de măsuri, de 27 de ori din 1972 încoace. Ultima a fost adăugată pe 31 decembrie 2016. Însă acest lucru s-ar putea schimba curând.

„IERS a decis că nicio secundă nu va mai fi adăugată în plus la măsurătoarea oficială globală a timpului pe Terra în decembrie 2020, iar acest lucru indică faptul că Pământul se rotește mai repede decât a făcut-o în ultimii 50 de ani. Dacă rotația planetei continuă să devină mai rapidă, IERS ar putea anunța în viitor prin substracție oficială a unei secunde din timpul universal”, au explicat cercetătorii.

Deși adăugarea sau scăderea unei secunde este importantă pentru funcționarea optimă a sateliților, această metodă poate avea un efect negativ asupra altor forme de comunicații. În 2012, Reddit, Yelp și LinkedIn s-au prăbușit din cauza acestei mutări.

Referitor la accelerarea rotației, oamenii de știință spun că nu sunt îngrijorați pentru că motivele ar putea fi multiple – inclusiv atracția exercitată de Lună, căderile masive de zăpadă sau eroziunea. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: