Agenția Spațială Americană are în vedere un proiect ambițios de cercetare, care va avea baza chiar pe Lună.

FarView va fi o radiotelescop construit pe partea întunecată a Lunii, cu materiale care vor fi obținute local, prin extragerea lor din solul selenar.

Telescopul va fi construit de roboți și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 400 de km pătrați.

Avantajul pe care l-ar avea FarView este uriaș: un telescop poate monitoriza mai eficient spațiul cosmic dacă se află într-un loc izolat, pentru că pe Lună nu există interferențe radio, cum se întâmplă pe Pământ.

Astfel, cercetătorii speră să poată obține, cu ajutorul lui, date importante, despre începuturile universului și formarea primelor stele.

Proiectul este deocamdată la început și ar mai putea trece 10 ani sau chiar mai mulți până când s-ar putea concretiza.

Potrivit unor prime calcule, proiectul ar fi foarte avantajos: ar costa aproximativ 10% din suma care a fost necesară pentru Telescopul James Webb și ar putea funcționa fără probleme cel puțin 50 de ani, scrie Universe Today.

Pentru a putea comunica datele obținute, telescopul izolat pe partea întunecată a Lunii va avea nevoie de un satelit special de comunicații, care să se afle între Lună și Pământ și să preia semnalele radio, pentru a le transmite mai departe.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: