Un asteroid care va putea fi vazut cu binoclul va trece pe langa Terra.

Un asteroid cu un diametru de aproximativ 500 de metri, cunoscut sub denumirea 2004 BL86, va trece, pe 26 ianuarie, la o distanta de 1,2 milioane de kilometri de Terra, de aproximativ trei ori mai mare decat distanta dintre Pamant si Luna, au anuntat cei de la NBC News.

Corpul ceresc este suficient de mare si va trece suficient de aproape de planeta noastra pentru ca pasionatii de astronomie sa poata sa il vada cu telescoape de mici dimensiuni sau cu binocluri puternice. Cu toate acestea, trecerea asteroidului pe langa Terra nu prezinta niciun risc de coliziune in viitorul apropiat, au precizat cercetatorii de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), un centru de cercetari stiintifice administrat de NASA.

"S-ar putea sa imi iau binoclul meu preferat si sa il privesc si eu", a spus Donald Yeomans, care se va pensiona in curand din functia de manager al Programului de monitorizare a corpurilor ceresti care trec aproape de Terra (Near Object Program Office) din cadrul JPL.

Asteroidul a fost descoperit in urma cu 11 ani, insa abia in aceasta luna traiectoria sa il va aduce la cea mai mica distanta de Terra. O alta apropiere similara a acestui asteroid va avea loc abia peste 200 de ani, a precizat Donald Yeomans.

Traiectoria asteroidului 2004 BL86 din ianuarie 2015 va reprezenta cea mai apropiata trecere a oricarui corp ceresc cunoscut, de dimensiuni similare, pe langa Terra, pana la apropierea de planeta noastra, in anul 2027, a asteroidului 1999 AN10, afirma NASA. Un asteroid denumit 2014 RC, dar de dimensiuni mult mai mici, a trecut la o distanta mai mica pe langa Terra, in septembrie 2014.

Apropierea asteroidului 2004 BL86 de pe 26 ianuarie va fi urmarita cu mare interes de oamenii de stiinta de la NASA, dar si de astronomi amatori.

Share articol: