Oamenii de știință anunță că în curând ne vom putea bucura de o priveliște impresionantă.

Peste doar câteva săptămâni, cometa Atlas, descoperită abia în decembrie 2019, va putea fi observată cu ochiul liber. Ea va străluci la fel de tare ca o stea pe cerul nopții.

Pe măsură ce se apropie de Pământ, cometa devine tot mai strălucitoare și capătă o culoare pe care noi o percepem ca fiind verzuie.

Cometa va fi cel mai aproape de planeta noastră la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai, perioada în care va fi mai ușor de observat.

După aceea, ea își va continua drumul spre Soare, dar se va întoarce în luna iunie, când probabil o vom putea vedea din nou, scrie The Independent.

Deocamdată cercetătorii nu pot estima cât de luminoasă va fi cometa, însă calculele lor au fost deja depășite, prin urmare Atlas ar putea fi o surpriză plăcută pentru astronomii amatori.

Share articol: