Steaua supergigantică roșie cunoscută sub numele de Betelgeuse a fost extrem de volatilă în ultima perioadă, iar astronomii încearcă acum să determine dacă aceasta se îndreaptă spre o explozie iminentă de proporții uriașe sau dacă trece doar printr-o simplă fază. 

Steaua a devenit din ce în ce mai puțin strălucitoare în ultimul timp, intrând într-un ritm care nu a mai fost observat până acum de specialiști. Astfel, unii astronomi se întreabă dacă este începutul procesului de colaps, cel care apare înaintea exploziei unei supernove. Există și alte posibile explicații, iar în zilele următoare ar trebui să avem o imagine mai clară asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Edward Guinan, un cercetător cu foarte multă experiență din cadrul Universității Villanova, a ținut sub observație steaua Betelgeuse timp de decenii întregi, iar la începutul lunii a transmis că aceasta pare să se afle la cel mai scăzut nivel de luminozitate și căldură din ultimii 25 de ani.

În lumea științifică este cunoscut faptul că Betelgeuse are un ciclu de viață care va mai dura aproximativ 100.000 de ani, iar „stingerea” ei ar putea începe aproape oricând. Atunci când se va transforma în supernova aceasta va genera, cel mai probabil, un joc spectaculos de lumini care ar putea fi vizibil și în timpul zilei și care va genera o strălucire mai mare decât cea a Lunii timp de mai multe săptămâni. Ultima dată când omenirea a asistat la un asemenea spectacol ceresc a fost în secolul al XVII-lea.

Totuși, așa cum subliniază astronomul Tony Phillips, citat de Spaceweather.com, reducerea bruscă a intensității astrului ar putea avea explicații mai puțin catastrofice, precum, emergența unor nori de praf stelar. Și, probabil, cea mai plictisitoare dintre toate ar putea fi aceea că steaua își urmează, pur și simplu, ciclul firesc de viață, pulsând cu intensități distincte la diferite perioade de timp.

Totuși, cercetătorii arată că Betelgeuse are o intensitate luminoasă mai scăzută decât cea caracteristică unei pulsații prelungite și sunt de părere că are loc „un fenomen extrem de neobișnuit”. Astfel, în următoarele zile vom afla ce se întâmplă, cu adevărat, cu acest corp ceresc.

Share articol: