Intregul oras este acum sub amenintarea acestui fenomen.

"Locuitorii orasului Beijing refuza sa iasa din case, iar cladirile dispart de la orizontul murdar", scrie agentia Associated Press, care relateaza ca poluarea a atins cote alarmante in capitala chineza.

Centrul Municipal Beijing pentru Monitorizarea Mediului Inconjurator a scris, pe site-ul sau, ca densitatea particulelor PM 2,5 a depasit 700 micrograme pe metru cub in multe parti ale orasului. Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca 25 micrograme pe metru cub este valoarea maxima admisa, adica de 28 de ori mai putin, scrie Washington Post.

PM 2,5 sunt aparute in urma arderii combustibililor si de catre centralele electrice. Ele sunt particule care masoara mai putin de 2,5 micrometri, adica 1/30 din grosimea parului uman. Pot intra in plamani, iar masurarea lor este considerata cea mai buna metoda de a monitoriza calitatea aerului.

Centrul din Beijing le recomanda copiilor si batranilor sa ramana in case si sa nu deschida geamurile, si le transmite celorlalti sa evite, pe cat posibil, activitatile in aer liber.

Potrivit Ambasadei Americane la Beijing, in 18 din ultimele 24 de ore nivelul poluarii a fost peste limitele admise de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Cel mai mare nivel al particulelor PM 2,5 a fost de 886 micrograme/metru cub. Potrivit standardelor americane, orice nivel de poluare peste 300 este alarmant si declanseaza "conditii de urgenta". Americanii spun ca un nivel de peste 300 afecteaza intreaga populatie expusa.

Situatia a aparut si din cauza ca vantul a fost calm si nu a disipat particulele respective.Poluarea este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta China.

Desi multa lume a ales sa ramana in case, strazile din Beijing erau destul de aglomerate astazi.

Share articol: