Orele suplimentare și programul încărcat la birou cauzează sute de mii de decese la nivel global în fiecare an, arată un nou studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății. 

În 2016, cercetătorii au estimat că aproximativ 745.000 de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor cardiovasculare și infarctului, asociate cu un program de lucru de peste 55 de ore pe săptămână, o creștere cu 29% față de cifrele din anul 2000.

Comparativ cu un program de 35-40 de ore pe săptămână, 55 de ore de lucru sporesc riscul de atac cerebral cu 35%, iar pe cel de dezvoltarea unor boli de inimă cu 17%, au concluzionat cercetătorii.

„Un program de 55 de ore pe săptămână, sau mai mult, este un pericol serios pentru sănătate. E timpul ca noi toți, angajatori, guverne și angajați să ne dăm seama că orele de lucru prelungite pot duce la deces prematur”, a explicat Maria Neira, directorul departamentului de Mediu, Schimbări Climatice și Sănătăte din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

OMS a încheiat un parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii pentru a analiza zeci de studii referitoare la bolile cardiace, acoperind eșantioane din 194 de țări. Și deși statisticile nu ilustrează o asociere cauzală clară, acestea oferă dovezi suficiente pentru a susține ipoteza cercetătorilor.

Mortalitatea determinată de orele suplimentare a fost predominantă la bărbații cu vârsta între 60 și 74 de ani și la oamenii care locuiesc în vestul Pacificului și din regiunile din Asia de Sud-Est. În jur de 8,9% din populația globală a muncit mai mult de 55 de ore pe săptămână în anul 2016, adică un total de 488 de milioane de oameni.

Mai mult, extinderea culturii freelancing-ului și trecerea la un sistem generalizat de work from home din cauza pandemiei înseamnă că mulți dintre noi lucrează acum chiar mai mult decât înainte.

„Pandemia de Covid-19 a schimbat în mod semnificativ felul în care muncesc oamenii. Telemunca a devenit o normă în multe industrii, deseori ducând la estomparea liniei dintre viața personală și cea profesională”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Soluția evidentă pentru cei care vor să aibă mai multă grijă de sănătatea lor este să muncească mai puțin și să petreacă mai mult timp cu familia, cu prietenii sau practicând diverse hobby-uri. Din păcate, economia globală să află într-un stadiu în care mulți oameni nu-și permit să se gândească la viața lor personală, iar în acest sens OMS atrage atenția că guvernele trebuie să sprijine persoanele vulnerabile sau aflate în risc de sărăcie. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: