Misterul care înconjoară luminile nordice a reprezentat mai degrabă speculație până acum, dar nu fusese niciodată dovedit. Un grup de fizicieni la Universitatea din Iowa au dovedit, în sfârșit, că „cele mai frumoase aurore boreale sunt produse de valuri electromagnetice puternice, în timpul furtunilor geomagnetice”, arată un nou studiu coordonat de James Schroeder, de la Wheaton College.

Studiul arată că aceste fenomene, cunoscute drept valuri Alfven, accelerează tranziția electronilor către Pământ, determinând particulele să producă spectacolul luminos. „Măsurătorile au dezvăluit că această proporție mică de electroni suportă o accelerare în contact cu acel câmp magnetic al valului Alfven, similar cu un surfer care `prinde` un val, iar apoi mișcarea este accelerată continuu de puterea apei”, explică Greg Howes, profesor asociat la departamentul de fizică și astronomie, co-autor al studiului.

Această idee a electronilor care sunt accelerați de câmpul magnetic este o teorie care a fost lansată inițial în 1946, de către un fizician rus, Lev Landau, teorie care a fost dovedită abia acum.

Oamenii de știință au înțeles de decenii întregi felul în care se formează aurora, dar acum au reușit și să o simuleze, pentru prima dată în istorie, într-un laborator. Aceștia au folosit o încăpere lună de 20 de metri pentru a recrea câmpul magnetic al Pământului, iar în interior au generat plasmă similară celei existente în spațiu, în apropierea Terrei.
„Cu o antenă special concepută, am lansat unde Alfven (...) și le-am putut urmări călătorind în acest spațiu”, a spus Howes. Pe măsură ce au început să intercepteze electronii purtați de câmpul magnetic, au folosit un alt instrument specializat pentru a măsura felul în care aceștia se încarcă de energie.

Chiar dacă experimentul nu a reprodus strălucirea colorată pe care o vedem pe cer, „măsurătorile realizate în laborator au dovedit clar că predicțiile și simulările computerizate și calculele matematice sunt precise și că electronii purtați de undele Alfven pot accelera particulele care produc aurora”, a mai spus Howes, citat de CNN.

Acum că teoria a fost dovedită științific, un alt punct de cercetare este și determinarea puterii fiecărei furtuni care produce luminile nordice.

„Prezicerea puterii unei furtuni geomagnetice pe baza unor observații ale Soarelui și a unor măsurători realizate din spațiu rămâne încă o provocare”, a mai transmis cercetătorul.

„Am stabilit o legătură între electronii care sunt accelerați de undele Alfven la 10.000 de mile deasupra suprafeței terestre, iar acum trebuie să învățăm cum să prezicem puterea acestor valuri folosind observații din spațiul cosmic”, a încheiat acesta.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: