Aparate speciale instalate de NASA deasupra continentului înghețat au descoperit un fenomen straniu în această zonă.

Detectoarele montate în cadrul experimentului ANITA (Antarctic Impulsive Transient Antenna) au identificat trei emisii de particule misterioase, de foarte înaltă frecvență, care au ieșit de sub gheață.

Fenomenul a fost observat de trei ori, începând cu anul 2016, scrie Live Science.

Datele analizate de cercetători trimis spre o concluzie care sfidează legile fizicii, așa cum le cunoaștem noi astăzi.

Astfel, particulele detectate par să fie neutrini de foarte înaltă frecvență, dar aceste particule (care provin din spațiu) nu ar trebui să poată străbate planeta noastră.

Prin urmare, cercetătorii presupun că este vorba de fapt de un alt tip de particule, necunoscute până acum.

Pentru că nu pot găsi o explicație privind natura și originea acestor particule, fizicienii susțin că va fi nevoie noi teorii științifice, care să poată lămuri misterul.

Este posibil ca aceste particule să fie un nou tip de neutrini sau cu totul altceva - particule de materie întunecată, despre care cercetătorii nu au încă dovezi concrete că ar exista cu adevărat.

Share articol: