In urma cu 15 ani, doi astronomi au observat existenta unei stele indepartate, aflate la 8.000 de ani lumina distanta de noi. Acest astru ascunde insa un pericol serios la adresa vietii pe Terra.

Pericolul vine de la o stea numita WR 104. Aceasta s-ar putea transforma oricand intr-o supernova, iar explozia ei ar insemna emisia unor raze gamma, care ar distruge un sfert din stratul de ozon care protejeaza planeta noastra.

Grant Hill, astronom la Observatorul Keck din Hawaii, spune ca steaua ar putea exploda oricand in urmatorii 500.000 de ani, chiar si peste cateva zile.

Specialistii nu pot fi siguri ca razele gamma se vor intersecta cu planeta noastra, insa este posibil si acest scenariu.

Nici axa de rotatie a stelei nu este cunoscuta, ea putand fi inclinata la 30-40 de grade, ceea ce ar schimba calculele astronomilor.

Insa, daca steaua este pozitionata drept spre Terra, fara sa existe acest unghi de inclinare, atunci razele nocive vor ajunge la noi, scrie www.stirileprotv.ro, citand publicatia Forbes.

Astronomul Peter Tuthill, de la Universitatea din Sydney, cel care a descoperit steaua in anul 1998, declara ca aceasta are un unghi de inclinare de numai 10-15 grade. Cativa ani mai tarziu, Hill a obtinut alte masuratori, care indicau o inclinare de 30-40 de grade.

Steaua WR 104 face parte din clasa stelelor Wolf-Rayet. Acestea sunt stele masive, foarte luminoase, care si-au pierdut invelisul exterior din hidrogen. Exista putini asemenea astri in Univers, pana acum fiind descoperite peste 100 de stele Wolf-Rayet. Oricare din ele se poate transofrma intr-o supernova.

Cei doi astronomi vor continua cercetarile, pentru a afla care este inclinatia acestei stele si daca potentialul pericol ar trebui sa ne ingrijoreze cu adevarat.

Chiar daca, statistic vorbind, sunt putine sanse ca razele gamma sa ne loveasca, efectul acestor ar fi devastator pentru Terra.

Radiatiile solare UVB se vor dubla in intensitate, ceea ce va afecta fotosinteza plantelor acvatice si ar putea duce chiar la disparitia unor specii, precizeaza Adrian Melott, fizician la Universitatea din Kansas.

“Cand razele vor ajunge la noi, veti vedea o lumina puternica, albastruie, in partea superioara a atmosferei. Totul va dura numai 10 secunde. Dar atunci raul va fi deja produs”, explica Melot.

Share articol: