Specialiștii nu au putut detecta particulele de plastic cu ochiul liber, dar le-au descoperit utilizând un microscop cu o cameră digitală. Concluzia a fost aceea că plasticul se găsește în peste 90% dintre mostre, mai ales sub formă de fibre, iar particulele sunt colorate diferit.

Albastru a fost culoarea predominantă, urmată de roșu, argintiu, violet, verde, galben. În acest moment nu este clar cum s-a infiltrat plasticul în apa de ploaie, dar contaminarea cu astfel de materiale este o problemă uriașă în întreaga lume, scriu jurnaliștii de la CNN.

Nu este pentru prima dată când oamenii de știință au descoperit particule de microplastic în picăturile de ploaie. Situații similare au fost remarcate și în sudul Franței, în zona Pirineilor, dar și pe insule departe de civilizație.

În oceane plutesc trilioane întregi de deșeuri din plastic din cauza cărora peștii și alte animale marine mor, iar un studiu a arătat că oamenii ingerează în medie 5 grame de plastic pe săptămână. 

Unele măsuri au început deja să fie luate, dar din păcate încă sunt insuficiente. Există metropole care au încercat să reducă poluarea de acest gen prin interzicerea pungilor de plastic, iar problema este dezbătută din ce în ce mai des în mediile oficiale drept o amenințare serioasă la adresa faunei terestre.