În noaptea în care Titanicul s-a scufundat, o barcă de salvare plină cu supraviețuitori a fost salvată de o femeie care a luminat întregul drum cu bastonul său, la capătul căruia se afla o lanternă cu baterii. Acest obiect, care a fost realizat din primele compoziții de plastic sintetic din lume, este acum scos la licitație, iar prețul pleacă de la 100.000 de dolari.

Proprietara bastonului, Ella White, l-a utilizat pentru a ghida barca de salvare în care se afla și pentru a-i alerta pe salvatori și a semnala prezența supraviețuitorilor.

„Doamna J. Stuart (Ella) White nu doar că a ajutat barca numărul 8, ci s-a auto-desemnat drept un „semnalizator uman”. Aceasta avea un baston cu o lumină încorporată și l-a fluturat întreaga noapte, încercând să arate locurile în care se aflau bărcile de salvare”, se arată în cartea „A Night To Remember”, scrisă de Walter Lord.

White, care avea la acea dată 55 de ani, și însoțitoarea ei, tânăra profesoară de pian de 36 de ani, Marie Grice Young, călătoriseră în jurul Europei și se îmbarcaseră pe Titanic pentru a se întoarce acasă, la New York, scriu jurnaliștii de la Live Science.

Cele două femei erau însoțite de o menajeră și un majordom. White se rănise la picior în timpul călătoriei, așa că a avut nevoie să-și cumpere un baston ca să poată se se deplaseze. A ales unul din plastic, care avea capătul superior un mâner iluminat.

Femeia a stat pe vapor în apartamentul său de la clasa I și nu a ieșit de acolo decât în noaptea de 14 aprilie 1912, atunci când vaporul a lovit un iceberg.

În mărturiile care au urmat catastrofei, ea a descris momentul accidentului ca pe un tremur ușor: „Nu mi se părea deloc să fie un impact mare. Era ca și cum am fi trecut peste niște pietre, nu era absolut nimic înspăimântător”, a declarat ea.

Apoi, White a coborât pe punte, acolo unde a găsit mulți oameni care așteptau și ei informații legate de ceea ce se întâmplase.

Mulți, însă, nici nu-și închipuiau gravitatea situației. White și-a amintit că bărbații fumau țigară după țigară, iar soții și soțiile se despărțeau spunându-și că se vor revedea curând.

Unii dintre membrii echipajului chiar le spuneau oamenilor să-și păstreze permisele de îmbarcare. pentru a putea reveni ulterior pe Titanic.

Din fericire, White, Young și menajera lor au reușit să se îmbarce pe barca de salvare numărul 8, a doua care a plecat de pe Titanic.

În interior încăpuseră 22 de femei și patru bărbați, dar aproape toți intraseră în panică în fața unei asemenea situații. Așa că White a preluat controlul și a început să-și folosească bastonul ca pe un instrument de semnalizare.

La un moment dat, în zare au zărit vaporul Carpathia, dar nu și-au putut da seama exact dacă se îndepărta sau se apropia de ei.

Așa că, după 45 de minute, s-au întors pentru a vedea dacă mai pot luat supraviețuitori de pe Titanic, iar White și-a folosit bastonul pentru a lumina drumul.

Toți pasagerii de la bordul bărcii de salvare numărul 8 au supraviețuit dezastrului. White și Young au locuit împreună la Westchester încă 30 de ani, iar femeia i-a lăsat mai tinerei sale tovarășe toată averea sa, după moarte.

Sursa foto: Getty Images