O echipă de oameni de știință este de părere că ar fi zărit în interiorul unei găuri negre nou formate un detaliu la care nu s-au așteptat, în premieră istorică pentru lumea științifică. 

Atunci când găurile negre interacționează și se ciocnesc unele cu altele, trimit în spațiu energie care pe Terra este recepționată sub formă de unde gravitaționale. Până acum, cercetătorii nu s-au așteptat ca acestea să fie percepute drept semnale luminoase. Recent, însă, astronomii au zărit ceea ce ei cred că este o rază de lumină ieșind chiar din interiorul a două găuri negre care s-au ciocnit în spațiu.

Evenimentul, care a primit în lumea științifică denumirea S190521g, a fost zărit mai întâi anul trecut, de către detectoarele de unde gravitaționale, iar acesta a fost un semnal de alarmă și un îndemn la o observare mai atentă a evenimentelor care au loc în spațiul îndepărtat.

În același timp, Zwicky Transient Facility (ZTF) din cadrul Caltech avea sub observație cerul, ca parte a studiilor specifice și a reușit să surprindă o rază care a fost ulterior catalogată ca având aceeași origine precum evenimentul gravitațional anterior.

„În studiul nostru concluzionăm că lumina este rezultatul unei fuziuni între două găuri negre, cu toate acestea nu putem exclude definitiv alte posibilități”, a declarant Matthew Graham, profesor și cercetător la Caltech.

Anterior, astronomii au polemizat pe marginea ideii ca lumina să poată fi vizibilă în cadrul unei astfel de coliziuni a materiei negre din spațiu, dar noile observații marchează momentul istoric în care un astfel de fenomen a fost văzut pentru prima dată.

Astfel, găurile negre se unesc și formațiunea nouă, una supermasivă, pornește o mișcare alimentată de gazul discului care o înconjoară. Reacțiile cu aceste gaze determină un fenomen strălucitor care poate fi văzut de pe Terra.

Până acum oamenii de știință au putut aduna doar o cantitate limitată de informații despre această manifestare, iar în viitor speră să poată observa mai multe fenomene similare pentru a înțelege mai multe despre formarea undei luminoase și despre comportamentul găurilor negre. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: