Rolls Royce a anunțat oficial când vor decola primele taxiuri zburătoare.

Noul vehicul hibrid, care este și mașină și elicopter, ar putea fi gata în curând. Rolls Royce a anunțat că primele taxiuri zburătoare de acest fel vor decola până la sfârșitul anului viitor. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului Farnborough Airshow.

Un taxi zburător, care decolează și aterizează vertical, asemeni unui elicopter, va putea transporta 5 pasageri, va atinge o viteză maximă de 400 km/h și va putea zbura pe o distanță de 800 km.

Noul mijloc de transport va revoluționa modul în care oamenii călătoresc, speră reprezentanții companiei Rolls Royce.

Taxiul zburător are o tehnologie hibrid: o turbină de gaz alimentează cu 500kW cele șase propulsoare electrice ale mașinii.

Astfel, texiul zburător nu trebuie să fie reîncărcat și nici nu are nevoie de o pistă pentru decolare și aterizare, deoarece se ridică și coboară vertical.

Propulsia hibridă este în prezent cea mai bună tehnologie, pentru că permite deplasarea pe distanțe mai mari decât ar putea un vehicul complet electric, cred cei de la Rolls Royce.

Taxiurile zburătoare vor putea folosi infrastructura existență, adică aeroporturi și heliporturi.

Rolls Royce nu este singura companie care vrea să producă o mașină zburătoare. Nișa este deja destul de aglomerată: Uber, Airbus și fondatorul Google, Larry Page, au anunțat deja proiecte similare.

Kitty Hawk, compania lui Larry Page, a testat deja luna trecută o mașină zburătoare, Flyer, dar aceasta poate transporta decât o singură persoană.

Compania vrea să producă însă și un taxi zburător fără pilot, numit Cora.

Share articol: