Mii de oameni au nevoie anual de transplant de organe și așteaptă pe liste interminabile. De aceea, dezvoltarea organelor artificiale este un domeniu deosebit de important al cercetării în domeniul medical. 

Recent, o echipă de chirurgi din SUA a reușit să realizeze primul transplant al unei inimi artificiale, un dispozitiv numit „Aeson”, dezvoltat de compania franceză CARMAT. Inima artificială are două ventricule și patru valve biologice, exact ca organul real, și este alimentată de un dispozitiv extern.

Realizată din materiale „biocompatibile”, inclusiv din țesut bovin, inima artificială utilizează o combinație de senzori și algoritmi pentru a menține ritmul cardiac și circulația sângelui în întregul corp.

„Ne încurajează faptul că pacientul nostru se simte atât de bine după procedură. Pe măsură ce evaluăm dispozitivul, suntem încântați și avem speranța că îi va putea ajuta pe acei pacienți care nu ar avea altă opțiune”, a declarat cardiologul Carmelo Milano, de la Universitatea Duke, Facultatea de Medicină.

Pacientul care a suferit intervenția este Matthew Moore, în vârstă de 39 de ani. Acesta ar fi trebuit să treacă, inițial, printr-o operație de bypass, dar pe măsură ce starea lui s-a deteriorat, medicii și-au dat seama că și opțiunile se reduc. Astfel, inima lui era atât de slăbită, încât până și un transplant obișnuit ar fi fost extrem de riscant.

Din fericire, se afla în locul potrivit. Dispozitivul Aeson este testat la Universitatea Duke și așteaptă aprobarea FDA în SUA, fiind aproape de a obține undă verde pentru a fi folosit în Europa, după mai mulți ani de teste.

Inima artificială înlocuiește organul natural, cu toate că aceasta nu este făcută pentru a fi permanentă - ci, mai degrabă, ca o soluție către un transplant real.

Acesta este un singur dispozitiv, pentru un singur organ. Dar alte echipe de cercetare lucrează și la alte părți ale corpului care ar putea lua locul celor naturale.

În ceea ce-l privește pe pacientul care a primit inima artificială, acesta va trebui să aibă mereu cu el un controller și baterii reîncărcabile, pentru a menține funcționarea dispozitivului Aeson. Această tehnologie ar putea salva mii de vieți în viitor.

Sursa foto: Science Alert/Duke University School of Medicine 

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: