Pentru a limita incalzirea globala, emisiile de CO2 trebuie sa fie reduse cat mai mult.

Cercetatorii cauta solutii pentru a limita cat mai mult emisiile nocive de dioxid de carbon.

Ei au reusit sa inventeze o centrala care functioneaza asemeni copacilor: absoarde CO2 direct din aer. Acest gaz nociv este transformat apoi in piatra.

Compania care a reusit acest proiect se numeste Climeworks. Centrala geotermala a fost inaugurata pe 11 octombrie, in Islanda si este primul sistem care obtine emisii negative de carbon.

Cantitatea de carbon care poate fi eliminata prin aceasta mica centrala este de numai 50 de tone pe an. Totusi, performanta este deosebita, deoarece este evident ca sistemul functioneaza.

Carbonul este transformat in piatra, astfel incat nu poate ajunge din nou in atmosfera.

Exista si alte companii care au proiecte similare, insa problema o reprezinta costul urias de functionare.

Astfel, pentru eliminarea unei singure tone de CO2, costul porneste de la 50 de dolari si poate ajunge chiar si la 1.000 de dolari.

Prin urmare, avand in vedere cantitatea uriasa de dioxid de carbon care ar trebui absorbita din atmosfera, costurile ar fi imposibil de suportat, daca acestea nu vor putea fi reduse.

Share articol: