CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, a prezentat recent proiectul la care compania sa lucrează în secret pentru a trimite oamenii înapoi pe Lună.

Omul de afaceri nu are în plan doar un vehicul care să transporte persoane până pe satelitul natural al Pământului, ci a pus la punct o întreagă strategie pentru ca ființele umane să poată rămâne în spațiu. Și nu doar pe Lună, ci în adevărate colonii cosmice.

Fondatorul Blue Origin a vorbit despre habitate care pot susține orașe întregi, zone pentru practicarea agriculturii și chiar parcuri naționale… în spațiu, scriu jurnaliștii de la Daily Mail.

Bezos crede că, desi lumea este sceptică în acest moment, soluția propusă de el va fi alternativa firească la o planetă care se deteriorează din ce în ce mai mult și ale cărei resurse scad pe zi ce trece.

Habitatele aduc aminte de filmul SF „Interstellar”, ar putea fi construite suficient de aproape de Pământ pentru a le permite oamenilor să călătorească înapoi pe planeta noastră și ar putea găzdui peste un milion de persoane fiecare. Potrivit afaceristului, construcțiile artificiale ar avea tot timpul un „climat ideal”.

„Avem ocazia să alegem, ne dorim blocaje și raționalizare sau ne dorim dinamism și evoluție”, s-a întrebat retoric Jeff Bezos. „Dacă ieșim în sistemul nostru solar, putem avea acolo un trilion de oameni, ceea ce înseamnă că am descoperi, poate, 1000 de Mozart și 1000 de Einstein. Ar fi o civilizație incredibilă”.

Orasele din spațiu ar putea reproduce metropole pământene sau ar putea fi unele cu totul noi, inclusiv cu un tip de arhitectură pe măsură. Construcțiile vor fi în siguranță, pentru că acolo nu ar exista nici ploaie, nici furtuni, nici cutremure, a mai notat Bezos.

„Vor fi minunate, oamenii își vor dori să trăiască acolo. Și vor fi aproape de Pământ, în așa fel încât s-ar putea întoarce. Ceea ce este important, pentru că vor vrea să vină înapoi, nu vor fi dispuși să părăsească planeta pentru totdeauna”, a explicat cel mai bogat om din lume. Acesta a mai precizat și că o călătorie între două astfel de colonii va fi „ca o excursie de o zi”.

„Va dura mult timp, este o viziune uriașă. Prețul pe care trebuie să-l plătim în acest moment pentru a putea face lucruri interesante în spațiu este mult prea mare”, a mai spus șeful Amazon.

Ideea în sine nu este una nouă și nu îi aparține lui Bezos, aceasta fiind avansată mai întâi în anii 1970 de un fost profesor al omului de afaceri, O’Neil, ale cărui habitate ar fi trebuit să descrie în spațiu un fel de mișcare de rotație pentru a construi o gravitație artificială bazată pe forța centrifugă.

În cadrul aceluiași eveniment, Bezos a arătat publicului și vehiculul care va începe să ducă oameni pe Lună – Blue Moon. Acesta ar urma să plece în prima sa călătorie în 2024.

Sursa foto: Blue Origin

Share articol: