O echipă de cercetători germani a reușit să stocheze lumina și să o depoziteze, transportând-o într-o altă poziție aflată la 1,2 milimetri distanță, fără ca aceasta să fie alterată în niciun fel pe toată durata procesului. 

Ideea nu pare una foarte complicată, dar e extrem de dificil de materializat. Pentru a face asta, echipa de la Johannes Gutenberg University Mainz (JGU) au trebuit să răcească atomi de rubidium-87 până la temperatura 0 absolut.

„Am stocat lumina punând-o într-o valiză, ca să zic așa, doar că în cazul nostru valiza a fost realizată dintr-un nor de atomi criogenați. Apoi am mutat această valiză pe o distanță scurtă și am scos lumina din interior”, a declarat Patrick Windpassinger, profesor la JGU și coordonatorul cercetării.

Experimentul ar putea marca o nouă era în informatica de tip cuantic, pentru că în unele dintre sisteme stocarea datelor necesită captarea și manipularea informației cuantice transmise prin intermediul luminii.

„Acest lucru este foarte interesant, nu doar pentru fizică, în general, ci și pentru comunicarea cuantică, pentru că lumina nu este ușor de captat, iar dacă vrei să o transporți în altă parte de o manieră controlată, de obicei aceasta se pierde”, a adăugat cercetătorul.

Echipa speră că acest studiu va putea duce, în viitor, la dezvoltarea de memorie bazată pe informație luminoasă, cu mare aplicabilitate în rețelele cuantice de comunicare. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: