Raluca Ada Popa (Universitatea Berkeley, California) are 32 de ani și a găsit răspunsul pentru una dintre cele mai mari provocări din domeniul securității cibernetice: asigurarea sistemelor de date computerizate fără necesitatea firewall-urilor care să țină hackerii la distanță.

Concret, chiar dacă atacatorii reușesc să pătrundă într-un sistem informatic, aceștia nu pot descifra datele accesate. Sistemul de criptare dezvoltat de româncă poate fi utilizat acum pentru mai multe aplicații, iar Raluca spune că tehnica pe care a pus-o la punct determină funcționarea rețelelor informatice de parcă ar fi „legate la ochi”. Acestea pot stoca datele fără să le vizualizeze efectiv, lucru care permite intrarea în zona securității cibernetice a și mai multor aplicații decât până acum.

Românca a dezvoltat și un alt sistem, numit Helen, care oferă spitalelor oportunitatea de a partaja și de a agrega istoricul medical al pacienților fără compromiterea confidențialității. De asemenea, o altă inovație realizată de Raluca, Opaque, asigură componentele hardware împotriva softurilor potențial periculoase și este utilizată în prezent de companii precum IBM.

În topul MIT a fost inclusă și Mariana Popescu, o tânără arhitectă care a dezvoltat un proces de construcție prin care fibrele textile sunt transformate în tipare sau matrițe complexe utilizate la ridicarea clădirilor din beton. Invenția ei face mult mai simplă ridicarea de construcții personalizate, cu o amprentă de carbon minimă.

„Dacă vrei cu adevărat să realizezi structuri bune utilizând mai puțin material, ajungi la geometrii complicate care prezintă curburi duble sau alte caracteristici dificil de integrat”, a declarat Mariana Popescu, citată de MIT Technology Review.

Metoda tradiţională folosită în construcţii constă în aplicarea de elemente din lemn sau spumă poliuretanică pe un eşafodaj greu pentru a obţine matriţe sau cofraje în care apoi se toarnă beton și durează luni de zile, limitând mult formele ce pot fi folosite. Dar dacă te uiţi la un pulover, explică Mariana Popescu, înţelegi că materialele textile sunt perfecte pentru a fi găurite şi pliate în orice fel, putând fi obţinute forme 3D complicate, foarte căutate de către arhitecţii moderni.

Așa că românca a dezvoltat algoritmi care traduc automat designul architectural într-o matriţă textilă ce poate fi tricotată de maşini industriale în câteva ore. Matriţa rezultată este foarte uşoară şi flexibilă.

De asemenea, Mariana Popescu şi echipa cu care lucrează au creat şi un sistem ce foloseşte cabluri din oţel pentru a menţine matriţa în poziţia optimă în timp ce se toarnă beton. Invenția este eficientă și ecologică și este o alternativă reală la realizarea de structuri complexe cu o amprentă de carbon minimă, în timp record și la costuri extrem de reduse.

Sursa foto: MIT Technology Review