Metoda ar putea fi de mare ajutor oamenilor care au suferit o traumă severă și care pierd atât de mult sânge încât inima lor încetează să mai bată, iar asta face ca resuscitarea să fie inutilă. „Ai o persoană rănită ale cărei răni ar putea fi vindecate, dar nu ai timpul suficient pentru a face asta”, a descris Samuel Tisherman, profesor la Universitatea din Maryland, o situație în care „animarea suspendată” ar putea fi utilă. Asta pentru că metoda oferă timp, iar medicii o privesc drept o „conservare de urgență”, urmată de resuscitare.

Tisherman a declarat că echipa lui a testat tehnica pe cel puțin o persoană și a descris procesul ca fiind unul „suprarealist”. Totuși, acesta nu a menționat dacă pacientul a supraviețuit sau nu.

„Animarea suspendată” presupune răcirea rapidă a corpului, astfel încât creierul să fie la o temperatură de 10-15 grade Celsius, mult sub cea optimă de 37 de grade. Cel mai rapid mod pentru a ajunge la această stare este scufundarea trupului într-un lichid extrem de sărat, iar odată ajuns la această temperatură organele și, implicit, creierul utilizează mult mai puțin oxigen pentru funcționare.

După ce i-a fost indusă această stare, pacientul poate fi dus în sala de operație, acolo unde medicii au aproximativ două ore pentru a încerca să-i salveze viața, față de cele câteva minute de care ar dispune în mod normal. Odată încheiată intervenția, persoana este resuscitată printr-un bypass cardio-pulmonar.

Până acum, tehnica a avut success în cazul animalelor, iar, cu aprobarea autorităților, echipa ce cercetători a început să experimenteze și pe subiecți umani. Planul lor este să facă teste pe 10 pacienți, folosind comparația cu alți 10 care vor ajunge la spital în situații similare și care nu vor fi supuși acestei proceduri.

Totuși „animarea suspendată” are și unele dezavantaje. De exemplu, e posibil ca celulele să sufere în momentul în care corpul este încălzit, iar fluxul sanguin își reia activitatea normală. Nu este foarte clar de ce se întâmplă asta, dar există posibilitatea ca efectul advers să poată fi înlăturat prin medicație, scopul final fiind acela ca pacienții să supraviețuiască fără consecințe la nivelul activității cerebrale.

„Sperăm ca, în viitor, să salvăm pacienți care, în alte condiții, nu ar fi supraviețuit”, a mai spus Tisherman.