Cel mai probabil, nu vom afla niciodată secretul din spatele zâmbetului controversat al Monei Lisa, dar pictura lui Leonardo da Vinci ascunde încă multe mistere. 

Cercetătorii francezi au utilizat o cameră de înaltă rezoluție care poate capta lumina dincolo de spectrul vizibil, pentru a studia opera de artă mai minuțios ca niciodată.

Imaginile obținute i-au uimit pe specialiști. Aceștia au găsit urme de cărbune, rămășițe ale unei tehnici cunoscute drept „spolvero”, utilizată pentru a transfera conturul unei schițe pe o pânză nouă.

Deși procedeul este unul comun, e pentru prima dată când s-a dovedit științific faptul că Mona Lisa este, de fapt, realizată pe baza unei alte schițe, și nu direct pe planșa pe care o vedem astăzi. Cercetătorii au găsit și dovezi potrivit cărora da Vinci a editat portretul în timpul procesului, mâna stângă a Monei Lisa fiind într-o poziție ușor diferită în schița inițială. Mai mult, unele dintre punctele de contur rămase pe pânză par să corespundă unui proiect anterior al lui da Vinci care a fost abandonat pentru a crea Mona Lisa.

Pentru a realiza transferul operei, artistul face niște mici găuri – fie direct în schița originală, fie în hârtia plasată deasupra acesteia – trasând conturul tabloului prin marcarea lui cu puncte foarte mici. Apoi, acesta este plasat deasupra pânzei de lucru finale și, prin utilizarea unei pudre – precum grafit sau cretă – praful pătrunde prin găuri și formează un contur destul de precis al schiței pe noua suprafață, acolo unde va fi realizată opera finită.

Se pare că Leonardo da Vinci era adeptul unei astfel de tehnici, mai multe picturi ale acestuia fiind realizate în acest fel, au explicat autorii studiului, Pascal Cotte și Lionel Simonot. De exemplu, urme similare pot fi zărite și în tablourile „Dama cu hermină” și în „Portretul Ginevrei Benci”.

Sursa foto: Daily Mail/Cotte și Simonot - Journal of Cultural Heritage

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: