Numele său este S-Pod și arată excelent.

Imaginează-ți că ai sta într-un scaun de mașină, fără mașină, dar cu roți. Sună foarte simplist, dar tocmai această simplitate face ca noua inveție a celor de la Segway să atragă atenția.

Parcă scos din filmul de animație WALL-E realizat de Pixar, scaunul S-Pod de la Segway arată ca o invenție din viitor.

Potrivit celor de la Segway, scopul acestui scaun nu va fi deplasarea prin oraș, până la primul magazin non-stop, ci este dedicat transportului prin aeroport, prin campusuri și parcuri. În orice caz, în spații închise în care nu există trafic auto.

La fel ca și celelalte mijloace de transport alternativ dezvoltate de Segway, acesta este intuitiv și se mișcă bazându-se pe intenția și mișcările „pilotului” din scaun.

Viteza cu care acesta se deplasează este de 12km/h, însă poate fi crescută până la 40 de kilometri la oră, mult prea periculoasă pentru pasager și ceilalți participanți la trafic.

Potrivit producătorului, datorită construcției acestui scaun mobil, este aproape imposibil să te răstorni cu el.

Share articol: