Accesoriul oamenilor cu halat alb va fi inlocuit de GE Healthcare VScan care costa 6.000 de euro.

Dupa 200 de ani de la inventare, stetoscopul va fi pus in cui, doctorii urmand sa fie dotati cu un alt dispozitiv, unul modern, in ton cu timpurile. Locul vechiului "instrument" atasat la gatul medicilor urmeaza sa fie luat de un "cititor" cu utrasunete, cam scump, totusi, pentru a ajunge in inventarul fiecarui medic.

Doctorii de la Mount Sinai Hospital din New York au fost dotati cu GE Healthcare VScan, un dispozitiv care se foloseste de ultrasunete pentru "ascultarea" pacientului. Pretul, conform medicilor care compara inlocuirea stetoscopului de catre acest scanner cu mp3-ul care  a luat locul CD-ului, este de 6.000 de euro.

Batranul stetoscop a fost inventat in 1816 de francezul Rene Laennec, plictisit, probabil, de lipirea urechii de pieptul sau spatele pacientului. In jurul anului 1850, "accesoriul" a ajuns la o popularitate foarte mare, versiunea din ziua de astazi fiind dezvoltata cu putin inainte de trecerea in secolul XX.
 

Share articol: