Tehnologia evoluează foarte rapid și în domeniul medical, iar această nouă evoluție ar putea ajuta medicii să salveze mai multe vieți omenești.

Imprimarea 3D este utilă în industrie, comerț, dar și în medicină. Oamenii de știință au reușit să printeze 3D o inimă umană care arată și se simte ca una reală. Asta ar putea schimba modul în care chirurgii se pregătesc pentru intervenții.

Această nouă inovație vine de la o echipă de cercetători condusă de Adam Feinberg, inginer biomedical de la Universitatea Carnegie Mellon. Modelul este creat folosind tehnica inovatoare de imprimare 3D reversibilă (Freeform Reversible Embedded of Suspended Hydrogels sau Fresh).

Noua inimă imprimată 3D este mai bine realizată decât altele din trecut datorită utilizării unui material alginat flexibil, dar robust, care face inima să pară mai reală. Alginatul este derivat din alge marine. „Pentru chirurgi, acest lucru permite crearea de modele care pot fi tăiate, cusute și manipulate în moduri similare cu o inimă reală”, au spus reprezentanții universității.

Acest model de imprimare 3D este un pas către visul acela de a putea tipări organe pentru a le înlocui pe cele bolnave.

„Încă mai există obstacole majore în bioprintarea unei inimi umane funcționale de dimensiuni complete”, a spus autorul principal Eman Mirdamadi, „dar suntem mândri să contribuim la stabilirea bazelor sale fundamentale utilizând platforma Fresh, în timp ce prezentăm aplicații imediate pentru simulare chirurgicală realistă”.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: