Impactul care a dus la dispariția dinozaurilor ar fi avut originea îmtr-o zonă misterioasă a sistemului nostru solar. 

Oamenii de știință aderă, în mod general, la ideea că dinozaurii au fost eradicați de impactul cunoscut sub numele de Chicxulub, care a lăsat în urmă un crater gigantic, acoperit acum de apele Golfului Mexic și de Peninsula Yucatan, cu un diametru de 93 de mile și o adâncime de 12 mile.

De asemenea, comunitatea științifică este de acord și cu efectele produse de impact – care ar fi dus la dispariția a trei sferturi dintre formele de viață de pe Terra, ar fi lăsat Pământul în întuneric complet și ar fi adus o iarnă de 18 luni, timp în care a plouat cu foc.

Dar ce a fost mai puțin clar tot timpul a fost cauza impactului. Cercetătorii nu știu dacă obiectul a fost o cometă sau un asteroid, de unde a apărut sau cum a fost posibil ca el să lovească planeta cu o asemenea forță.

Răspunsul la această întrebare nu doar că aruncă lumina asupra dispariției dinozaurilor, ci ne dă și informații foarte prețioase despre sistemul solar și despre locul pe care îl ocupăm în ansamblul său.

Noul studiu, publicat în jurnalul „Scientific Reports” și realizat de cercetători de renume, inclusiv de cei de la Harvard, încearcă să răspundă la această întrebare. Prin analizarea datelor colectate de la obiectele care zboară prin Sistemul Solar, dar și din simulări referitoare la felul în care le-ar influența gravitația, aceștia spun că au găsit o modalitate de a explica de ce Pământul a fost zdrobit de o forță atât de devastatoare.

Ei sugerează că traseul obiectului care a distrus dinozaurii a început în norul Oort, o formațiune de comete care se află la marginea sistemului nostru solar. O parte dintr-o cometă a fost împinsă în afara orbitei sale de gravitația lui Jupiter, sugerează ei, și a fost trimisă către Soare, în preajma căruia stânca s-a sfărâmat în bucăți, iar una dintre el ear fi ajuns pe Terra.

Povestea se află în antiteză cu o altă teorie foarte unoscută despre originea corpului ceresc ce a lovit Pământul: aceea că era vorba despre un asteroid care provenea din centura de asteroizi dintre Jupiter și Marte.

Noul studiu arată că un obiect care să fi provenit din norul Oort este mult mai fezabil, pentru că analiza craterului Chicxulub a revelat faptul că obiectul care l-a produs este unul relativ primitiv, cu o compoziție care s-ar putea găsi, mai degrabă, în zona norului Oort.

Cercetătorii spun că ipoteza ar putea fi testată în studii viitoare ale craterelor, inclusiv ale unora similare de pe Lună.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: