Corpul ceresc numit 2008 KV2 va trece pe 27 iunie la doar 6,7 milioane de kilometri de Pământ.

Chiar dacă distanța este una considerabilă, evenimentul este notabil, deoarece nu în fiecare zi trece un asteroid atât de mare pe lângă planeta noastră.

Ca să-ți dai seama exact cât înseamnă această distanță, gândește-te că Luna este la doar 389.400 de kilometri depărtare.

Oamenii de știință au descoperit asteroidul în 2008 și au început să calculeze de câte ori a trecut prin vecinătatea planetei noastre.

Se pare că 2008 KV2 este un vizitator frecvent deoarece, la fel ca și Pâmântul, se află pe orbita Soarelui. Totuși, de data aceasta asteroidul se va apropia mai mult de noi decât a făcut-o cu alte ocazii.

Asteroidul va mai trece pe lângă Pământ în 2021 și de două ori în 2022, potrivit NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL).

De ce e NASA atât de interesată de acest asteroid? Pentru că, deși trece la 6,7 milioane de kilometri distanță de Pământ, acesta este considerat un obiect periculos, mai ales din cauza mărimii sale.

Viteza lui? 40.800 de kilometri pe oră. Agenția Spațială Americană a transmis că va monitoriza situația, pentru a vedea dacă există un pericol pentru noi.
 

Share articol: