Asteroidul DA14 se indreapta spre Pamant cu viteza de 28 000 km/h, iar in momentul in care va fi aproape de planeta noastra, pe 15 februarie, isi va accelera miscarea.

Specialistii de la NASA spun insa ca nu ne va lovi. "Orbita lui este foate bine cunoscuta", sustine Dr. Don Yeomans, expert NASA in obiecte aflate in apropierea Pamantului. "Stim exact unde se va duce si nu poate lovi Pamantul", a mai declarat el.

Asteroidul se va afla la 30.000 km de Pamant, adica mai jos decat orbita satelitilor geostationari, precum cei GPS sau cei de televiziune. Este prima data cand un obiect de o dimensiune atat de mare zboara atat de aproape de Pamant. Diametrul asteroidului DA14 este de 50 m, iar greutatea acestuia atinge 130.000 tone.

Locuitorii din Europa de Est, Asia si Australia vor putea sa vada asteroidul cu un telescop obisnuit sau chiar cu un binoclu. Obiectul spatial nu va putea fi vazut, insa, cu ochiul liber, potrivit CNN

Astronomii de la NASA cred ca exista o jumatate de milion de asteroizi de marimea acestuia in apropierea Pamantului, insa mai putin de 1% din acestia au fost detectati.