Cercetatorii australieni au obtinut finantare guvernamentala pentru dezvoltarea unui laser care poate fi folosit pe post de aspirator pentru mizeria din spatiu.

Peste 12 milioane de euro au primit cercetatorii de la Australian National University din partea statului pentru a dezvolta un laser puternic care ar putea distuge deseurile din afara atmosferei Pamantului. Oamenii de stiinta au mai primit aproape 25 de milioane de euro de la companii particulare, "arma" urmand sa fie dezvoltata la Cooperative Research Centre.

Pentru CRC lucreaza mai multe universitati, agentii speciale si companii precum Lockheed Martin, Optus si EOS Space system Australia. Centrul are contract cu NASA pentru realizarea unei harti cu toate deseurile care orbiteaza in jurul Terrei, harta care se va realiza dupa cercetarile facute cu ajutorul unui observator amplasat la Mount Stromlo, in apropierea orasului Canberra.

Laserul ar putea intra in functiune in cel mult 10 anisi va ajuta la curatarea spatiului extraterestru din vecinatatea Terrei de peste 300.000 de deseuri. "Gravity", filmul al carui subiect este construit pornindu-se de la "mizeria" din spatiu, a castigat nenumarate premii in acest an.
 

Share articol: