O moleculă-medicament „inventată” de inteligența artificială va fi folosită pentru prima dată pentru tratamentul oamenilor, o premieră în ceea ce privește contribuția machine learning în medicină. 

Remediul a fost realizat de startup-ul britanic Exscientia, în parteneriat cu firma japoneză de farmaceutice Sumitomo Dainippon Pharma și va fi utilizat pentru a trata pacienții care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă.

În general, dezvoltarea unui nou medicament presupune o perioadă de testare de cinci ani înainte de ajunge în faza utilizării umane, dar acest remediu a parcurs întregul process în doar 12 luni, iar directorul companiei l-a descris drept „un punct de reper în ceea ce privește știința medicamentelor”, arată BBC.

„Am văzut că inteligența artificială se folosește pentru diagnosticarea pacienților și pentru analizarea datelor, dar acum vorbim despre o utilizare directă a AI în realizarea efectivă de noi medicamente”, a spus acesta.

Molecula, denumită DSP-1181, a fost creată folosind algoritmi care au făcut o selecție dintre potențiali compuși, comparându-i cu parametrii incluși într-o bază de date enormă. „Sunt miliarde de decizii care trebuie luate pentru a găsi moleculele ideale. Iar frumusețea este că acestea pot fi aplicate pentru tratamentul multor boli”, a transmis unul dintre cercetători.

Primul astfel de medicament va intra în uz întâi în Japonia, într-o fază de testare și, dacă are succes, va fi urmat de alte etape globale. Echipa de cercetători lucrează deja la alte medicamente care ar putea trata cancerul și bolile cardiovasculare și speră ca o nouă moleculă realizată cu ajutorul algoritmilor AI să fie gata pentru testele clinice înainte de finalul lui 2020.
 

Share articol: