Harald Paleske, un astronom amator din Germania, a surprins o imagine uimitoare în timp ce observa cu atenție unul dintre sateliții naturali ai planetei Jupiter, Io.

El a remarcat un obiect misterios, care s-a prăbușit pe Jupiter, producând o lumină puternică la impact, timp de două secunde.

Acesta este al optulea impact observat până acum în atmosfera planetei Jupiter, primul fiind raportat în anul 1994.

Nimeni nu poate ști cu siguranță ce anume era obiectul prăbușit pe Jupiter, dar este probabil vorba despre un asteroid.

În fiecare an, au loc mii se asemenea impacturi. Planeta Jupiter acționează practic asemeni unui gardian, preluând loviturile, pentru că altfel asteroizii ar putea ajunge pe Pământ.

Impactul, care a fost surprinse și de un astronom amator din Brazilia, a avut loc pe 12 septembrie.

Planeta Jupiter ascunde încă multe secrete, pe care oamenii de știință încearcă să le afle.

Spre exemplu, temperatura de la nivelul atmosferei este mult mai mare decât ar fi normal, având în vedere că planeta se află departe de Soare (peste 400 de grade Celsius în loc de aproximativ 70 de grade).

O explicație stă în prezența aurorelor care pot fi observate pe planetă. Acestea se formează datorită particulelor provenite din activitatea vulcanică de pe Io, care sunt captate de câmpul magnetic al lui Jupiter.

Aceste aurore permit o distribuție mai neobișnuită a căldurii între poli și ecuator. Astfel, căldura acumulată la poli în aceste particule încărcate se extinde în toată atmosfera planetei.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: