Pentru cea mai mare parte a anului 2020, știrile despre Elon Musk au detaliat doar procesul de lansare a rachetei SpaceX și mișcările fluctuante de pe bursă în ceea ce privește acțiunile Tesla. Dar miliardarul mai are încă multe de spus și la alte capitole. 

O altă companie care îi aparține, The Boring Company, a făcut progrese rapide, iar recent Musk a anunțat pe Twitter că, după un an de zile, primul tunel subteran realizat de specialiștii acestei companii și dedicat traficului mașinilor autonome, care trece pe sub orașul Las Vegas, este aproape gata.

Tunelurile construite sub orașe prin care circulă mașini electrice vor deveni din ce în ce mai comune, iar pentru Musk reprezintă piesa finală a unui puzzle care să ducă la îndeplinire visul afaceristului de a avea un transport urban fără șoferi.

The Boring Company a construit pentru prima dată un astfel de tunel în 2018, în apropiere de sediul său din Hawthorne, California. Un an mai târziu, a câștigat un contract comercial în Las Vegas pentru realizarea unui sistem dedicat transportului public. Potrivit propunerii companiei, în final sistemul va putea să transporte pasagerii în mașini autonome Tesla între două destinații, în doar câteva minute.

Sistemul ar putea fi gata de utilizare la CES 2021, dar din păcate nu se știe ce se va putea vizita, din cauza pandemiei covid-19. Scopul final al companiei este să ajungă să conecteze toate destinațiile turistice majore din zonă și să realizeze și o rută de transport între McCarran International Airport și centrul orașului.

Viziunea originală a lui Elon Musk era aceea de a construi un sistem Boring în Los Angeles, pentru a rezolva problema traficului din oraș. Și încă lucrează în această direcție, cu toate că au pierdut un contract major în decembrie 2018, pe fondul opoziției activiștilor.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: