Încă de la începutul pandemiei, specialiștii caută metode pentru a stopa răspândirea virusului și pentru eradicarea lui. Totuși, va putea omenirea să ajungă vreodată la acest rezultat?

Între distribuirea inegală a dozelor de vaccin la nivel global, apariția noilor variante și mai periculoase și scepticismul general cu privire la imunizare, ideea că vom putea scăpa vreodată de acest virus pare doar un vis îndepărtat. Totuși, o nouă analiză a specialiștilor din Noua Zeelandă arată că nu trebuie să ne pierdem încă speranța. Realizând comparații cu evoluția în timp a variolei și cea a poliomielitei, echipa sugerează că eliminarea virusului este posibilă, chiar dacă nu va fi ușor de realizat.

Deși la scară globală virusul este încă foarte prezent, există locuri din care acesta a dispărut, în cea mai mare parte, chiar și fără ca cetățenii să se vaccineze. Națiuni mari precum China, Hong Kong, dar și unele mai mici, ca Islanda și Noua Zeelandă, au reușit să elimine temporar virusul înainte de aprobarea vaccinurilor, prin introducerea controalelor la graniță, a obligativității purtării măștii, a distanțării fizice, testărilor și urmăririi contacților.

Mai mult, există cel puțin o boală pe care omenirea a reușit să o elimine complet - variola - care a dispărut datorită unei campanii intense de vaccinare realizată în anii 1970. Diminuarea accentuată a îmbolnăvirilor de poliomielită este, de asemenea, o poveste de succes generată de vaccinare. Putem, deci, să facem același lucru când vine vorba despre Covid-19? Echipa a conturat 17 factori variabili care pot influența evoluția bolii și, după mai multe cercetări, au ajuns la concluzia că avem șanse reale să eiminăm acest virus din viețile noastre.

„În această analiză preliminară, eradicarea Covid-19 pare ceva mai fezabilă decât în cazul poliomielitei, dar mai puțin realistă la comparația cu variola”, au concluzionat cercetătorii. Asta înseamnă că va fi mai greu, dar nu imposibil. Unele dintre cauze pot fi legate de reținerile oamenilor legate de vaccinare, dar și de evoluția rapidă a noilor versiuni contagioase. De asemenea, trebuie luate în calcul costurile mari pe care le implică adaptarea sistemelor de sănătate, la fel ca și faptul că aceste coronavirusuri sunt latente și pot apărea oricând noi forme. 

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: