O „misterioasă femeie faraon” a condus Egiptul înaintea celebrului Tutankhamon.

Cu toate că știu numele ei regal - Neferneferuaten Ankhkheperure – adevărata identitate a femeii a rămas până acum incertă. Faimosul mormânt al lui Tutankhamon fusese, de fapt, construit pentru ea.

Acum, un cercetător susține că femeia misterioasă nu ar fi o singură persoană, ci, de fapt, surorile mai mari ale faraonului.

Potrivit omului de știință, după moartea tatălui său, cea mai tânără dintre surori, Neferneferuaten, a început să domnească peste Egipt la doar 12 ani, la început deghizată în bărbat.

În tot acest timp, sora ei mai în vârstă, Meritaten, s-a dat drept soția sa. Totuși, cea din urmă nu a deținut acest titlu prea mult timp.

„Se pare că după un an Meritaten a fost și ea încoronată faraon. Cele două au condus ca regine-faraon, în locul formulei tradiționale rege-regină”, a declarat pentru Live Science Valérie Angenot, cercetătoare și profesoară de istoria artei și semiotică vizuală la Universitatea din Quebec.

Această idee este una controversată în rândul egiptologilor, iar mulți dintre ei cred că regina misterioasă este de fapt Nefertiti, prima soție a Regelui Akhenaten și mama vitregă a lui Tutankhamon.

Figura lui Tutankhamon a fascinat opinia publică încă de când arheologul britanic Howard Carter i-a descoperit mormântul, în 1922.

Arborele său genealogic complicat adaugă și el ceva în plus acestui mister. Tatăl său, faraonul Akhenaten, este cel care a influențat religia egipteană pentru a se concentra pe o singură zeitate, Aten – Discul Soarelui.

În timpul domniei sale, țara a fost lovită de ciumă și trei dintre copiii săi au murit în acea perioadă, cel mai probabil din aceeași cauză. Angenot crede că, după această tragedie, acesta a încercat să-i pregătească pe toți ceilalți copii pentru domnie, în cazul în care s-ar întâmpla ceva cu el.

Așadar, Akhenaten s-a însurat cu fiica lui cea mai mare, Meritaten, apoi a obligat-o pe a doua cea mai mare copilă să se mărite cu Tutankhamon, pentru ca atunci când el va deveni rege, ea să poată fi regină (era un lucru obișnuit pentru egiptenii antici să se căsătorească în familie).

„Mai rămăsese cea mică, Neferneferuaten. Avea doar 7 ani atunci când oamenii au început să moară pe capete. Nu putea fi o soție bună, pentru că nu putea avea copii, deci nu ducea dinastia mai departe. Din acest motiv, cred că acesta a decis să o facă rege, în loc să o numească regină. A fost încoronată faraon”, a mai spus cercetătoarea.

Dacă această teorie este adevărată, atunci „misterioasa femeie faraon” care a venit la domnie imediat după moartea lui Akhenaten, a fost chiar Neferneferuaten Tasherit.
 

Share articol: