Bateriile litiu-metal înmagazinează mult mai multă energie și se încarcă extrem de rapid, comparativ cu cele care sunt utilizate acum pe smartphone-uri și mașini electrice.

Până acum cercetătorii nu au putut să realizeze efectiv o baterie litiu-metal suficient de stabilă pentru a fi folosită în aplicații comerciale. Soluția a fost, însă, găsită de o echipă de la Universitatea Harvard, care a realizat un produs capabil să reziste la 10.000 de cicluri de încărcare, ceea ce ar spori durata de viață a mașinilor electrice, crescând și autonomia și diminuând timpul de încărcare.

„O baterie litiu-metal este considerată a fi Sfântul Graal al acestei industrii, datorită capacității sale mari și a densității energetice. Cu toate acestea, stabilitatea acestui produs a fost, până acum, redusă. Prin studierea proceselor termodinamice fundamentale putem să ajungem la performanțe mai mari și să implementăm nenumăratele lor posibilități de utilizare”, a declarat Xin Li, profesor asociat SEAS.

Studiul publicat în revista Nature implică o abordare multistratificată în ceea ce privește asamblarea bateriei, care îi permite să reziste mult mia bine procesului natural de degradare. Specialiștii speră că designul va putea fi dezvoltat comercial foarte curând, pentru a aduce îmbunătățiri semnificative în special în industria vehiculelor electrice.

„Scalarea către o utilizare comercială nu va fi simplă și încă mai există câteva provocări practice, dar credem că ele vor fi depășite în curând”, au mai spus reprezentanții echipei. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: