avion

avion

Afla toate stirile despre avion de pe yoda.ro

29 articole contin tag-ul "avion"
29 octombrie 2020 Cât de mare este riscul infectării cu noul coronavirus în timpul unui zbor? Concluzia neașteptată a unui studiu
În mod surprinzător, cercetătorii au ajuns la concluzia că pericolul de infectare este mai mare atunci când mergi la cumpărături într-un supermarket.
Cât de mare este riscul infectării cu noul coronavirus în timpul unui zbor? Concluzia neașteptată a unui studiu
28 septembrie 2020 Premieră mondială: a avut loc primul zbor al unui avion comercial alimentat cu hidrogen
Avionul, care aparține companiei aeriene ZeroAvia, a zburat timp de 20 de minute, de pe aeroportul Cranfield, Bedfordshire.
Premieră mondială: a avut loc primul zbor al unui avion comercial alimentat cu hidrogen
14 august 2020 Cercetătorii pregătesc avioane 100% ecologice. Ce combustibil vor folosi
Cercetătorii britanici dezvoltă o tehnologie care va permite construirea unor avioane care nu vor emite deloc gaze toxice. 
Cercetătorii pregătesc avioane 100% ecologice. Ce combustibil vor folosi
29 mai 2020 Care este cel mai sigur loc din avion ca să te ferești de virusuri?
Avioanele, la fel ca alte mijloace de transport în comun, sunt un mediu ideal pentru transmiterea bolilor respiratorii. Exista însă soluții prin care ne putem proteja.
Care este cel mai sigur loc din avion ca să te ferești de virusuri?
27 iunie 2019 Cercetătorii olandezi pregătesc avionul viitorului. Flying-V va avea un design diferit
Avionul a fost inițial conceput ca un potențial proiect de aeronavă pentru viitor, dar poate fi comparat cu cel mai avansat avion de astăzi, Airbus A350.
Cercetătorii olandezi pregătesc avionul viitorului. Flying-V va avea un design diferit
18 iunie 2019 Cum arată Avionul Apocalipsei, aeronava proiectată să reziste unui război nuclear
Echipajul aeronavei numite „Avionul Apocalipsei”, ruda mai puțin cunoscută a Air Force One, a acordat un interviu despre secretele din spatele acestui avion.
Cum arată Avionul Apocalipsei, aeronava proiectată să reziste unui război nuclear
23 noiembrie 2018 Premieră istorică: primul avion propulsat cu ioni! Zboară silențios și nu are nevoie de motor
Performanța este un uriaș pas înainte pentru industria dronelor şi cea aeronautică.
Premieră istorică: primul avion propulsat cu ioni! Zboară silențios și nu are nevoie de motor
13 noiembrie 2017 Un avion a fost controlat de la distanta de hackeri, fara ca pilotii sa-si dea seama ce se intampla
O echipa de cercetatori in domeniul securitatii cibernetice a realizat un experiment care ne pune pe ganduri.
Un avion a fost controlat de la distanta de hackeri, fara ca pilotii sa-si dea seama ce se intampla
28 martie 2014 Obiectul misterios fotografiat pe cer de mai multi bloggeri. "E diferit fata de orice aparat de zbor cunoscut"

Obiectul zburator a fost vazut in Amarillo, Texas, pe data de 10 martie.

Obiectul misterios fotografiat pe cer de mai multi bloggeri.  E diferit fata de orice aparat de zbor cunoscut
7 ianuarie 2014 Un avion supersonic privat ar putea intra in serviciu in 2018

Aparatul de zbor, dezvoltat de un grup de ingineri din Boston, ar urma sa coste in jur de 70 de milioane de dolari.

Un avion supersonic privat ar putea intra in serviciu in 2018
8 august 2013 Internet de mare viteza in avion, incepand din septembrie

Conexiunea de mare viteza va putea fi disponibila chiar si deasupra oceanelor

Internet de mare viteza in avion, incepand din septembrie
26 iulie 2013 BIAS 2013. Cel mai mare show aerian din Romania are loc sambata

La acest eveniment desfasurat pe Aeroportul Baneasa intrarea este libera.

BIAS 2013. Cel mai mare show aerian din Romania are loc sambata
6 iulie 2013 Fenomen SF. Un obiect dubios a zburat in apropierea unui avion de pasageri VIDEO

Imaginile au fost filmate de un producator TV, care spune ca nu isi da seama ce poate sa fie pe caseta.

Fenomen SF. Un obiect dubios a zburat in apropierea unui avion de pasageri VIDEO
5 iulie 2013 Avionul care ne va duce vizitatori in spatiu din 2015. E facut de americani

La Centrul Spatial Kennedy din Florida, de unde altadata se lansau navetele spatiale, se construieste un avion-racheta care ar putea duce vizitatori in spatiu din 2015.

Avionul care ne va duce vizitatori in spatiu din 2015. E facut de americani
2 mai 2013 Un avion era sa se ciocneasca cu un obiect neidentificat. "Am crezut ca o sa ne loveasca in plin"

Pilotul nu poate sa explice ce s-a intamplat, iar radarele nu au detectat nimic

Un avion era sa se ciocneasca cu un obiect neidentificat.  Am crezut ca o sa ne loveasca in plin
12 aprilie 2013 Un avion poate fi prabusit cu o aplicatie Android. Un specialist in securitate a aratat cum

Teroristii vor putea actiona prin intermediul telefonului, fara sa fie nevoie sa se afle la bordul aparatului de zbor.

Un avion poate fi prabusit cu o aplicatie Android. Un specialist in securitate a aratat cum
19 ianuarie 2013 Ce fac pilotii in timpul unui zbor cu avionul. Un video care iti arata ce se intampla in cabina

Daca te-ai intrebat vreodata ce fac pilotii in timpul unui zbor, acum poti afla raspunsul.

Ce fac pilotii in timpul unui zbor cu avionul. Un video care iti arata ce se intampla in cabina
2 decembrie 2012 Corneliu Michaels, inginer la Boeing. Proiectele lui prin care SF-ul devine realitate

Echipa romanului a realizat primul avion de linie construit din fibra de carbon. 

Corneliu Michaels, inginer la Boeing. Proiectele lui prin care SF-ul devine realitate
25 octombrie 2012 Concorde, primul avion supersonic de pasageri. O inovatie tehnica extraordinara, un esec rasunator

In urma cu 43 de ani, lumea intreaga privea cu uimire primul zbor cu pasageri al unui avion supersonic.

Concorde, primul avion supersonic de pasageri. O inovatie tehnica extraordinara, un esec rasunator
28 septembrie 2012 Traian Vuia, romanul care a demonstrat ca avioanele pot exista

“Eu nu am cautat niciodată gloria, fiindca stiu ca gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personala, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanta are cine a facut aceste lucruri, important este ca ele exista.” (Traian Vuia)

Traian Vuia, romanul care a demonstrat ca avioanele pot exista
11 iunie 2012 Google si Apple vad in format 3D tot ce faci, cu ajutorul tehnologiei militare

Gigantii folosesc avioane care va pot filma inclusiv atunci cand faceti baie in propria piscina sau cand stati cu prietenii in curte.

Google si Apple vad in format 3D tot ce faci, cu ajutorul tehnologiei militare
28 mai 2012 GALERIE FOTO Imagini spectaculoase cu vapori de apa aranjati frumos in jurul avioanelor

Aceste imagini arata vapori de apa care se rotesc. Formele sunt create de curentii de aer rece formati in jurul aripilor.

GALERIE FOTO Imagini spectaculoase cu vapori de apa aranjati frumos in jurul avioanelor
20 aprilie 2012 Un avion era pe punctul sa se prabuseasca din cauza unui SMS

Intamplarea s-a petrecut pe un aeroport din Singapore. Aparatul era un Airbus A320.

Un avion era pe punctul sa se prabuseasca din cauza unui SMS
8 octombrie 2011 Avioanele americane, afectate de un virus informatic!

Problema a fost depistata in urma cu doua saptamani. Vezi aici detaliile

Avioanele americane, afectate de un virus informatic!
30 august 2011 VIDEO Adevaratul lux. Cum arata avionul miliardarului Donald Trump

Avionul, un Boeing 757, are aur peste tot si sisteme audio-video de ultima generatie

VIDEO Adevaratul lux. Cum arata avionul miliardarului Donald Trump
22 august 2011 iPad-urile ar putea fi folosite de echipajele avioanelor

British Airways testeaza iPad-uri la bordul aeronavelor sale. Vezi la ce anume sunt utilizate tabletele

iPad-urile ar putea fi folosite de echipajele avioanelor
29 iulie 2011 Primul avion 3D tiparit la imprimanta e gata sa zboare! Vezi cat e de mare si ce viteza prinde!

Inginerii de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, au proiectat si realizat primul avion tiparit la o imprimanta 3D. Aparatul, botezat SULSA, are dimensiuni impresionante si nu face zgomot!

Primul avion 3D tiparit la imprimanta e gata sa zboare! Vezi cat e de mare si ce viteza prinde!
20 iunie 2011 Primul avion alimentat cu biocombustibil a reusit sa traverseze Atlanticul

Biocombustibilul a fost obtinut din camelina

Primul avion alimentat cu biocombustibil a reusit sa traverseze Atlanticul
14 iunie 2011 Peste 40 de ani vom calatori cu avioane transparente

Proiectul a fost dat publicitatii de oficialii Airbus

Peste 40 de ani vom calatori cu avioane transparente
Modifică Setările