Compania a lansat 6 noi dispozitive, pentru fanii cartilor si ai aplicatiilor.

Compania Amazon le-a arata fanilor 6 noi gadgeturi, ebook readere si tablete, in cadrul unui eveniment care a avut loc la New York. Intre acestea se afla si Kindle Voyage, despre care compania spune ca este cel mai subtire si mai avansat ebook reader al momentului. Compania li s-a adresat la aceasta lansare atat copiilor, cat si adultilor, atat celor care au nevoie de tablete pentru mediul business, cat si pentru cei care vor astfel de gadgeturi pentru timpul liber. 

Amazon Kindle si Kindle Voyage

Compania pastreaza traditia si prezinta noile sale ebook readere. Noul Kindle este disponibil la pretul de 79 de dolari, cu vechiul Paperwhite acum la 119 dolari. Noul Kindle are procesor mai rapid, iar spatiul de stocare s-a dublat.

Kindle Voyage costa 199 de dolari, dar specificatiile sale, crede compania, ar trebui sa ne convinga ca merita fiecare banut. El are doar 7,6 mm, iar partea din spate este din magneziu.

Amazon Fire HDX 8.9

Poate cel mai interesant gadget este Amazon Fire HDX 8.9, o tableta care va fi pe piata din 21 octombrie. Ea a primit cip Snapdragon 805, cu procesor quad-core la 2,5GHz, Adreno 420 si 2GB de RAM. Ea e disponibila in variante cu 16, 32 si 64 GB. Noua tableta Amazon Fire HDX 8.9 are ecran de 2560 x 1600 pixeli, la 339 ppi. Camera sa principala are 8 MP si vine cu f/2.2 si blitz LED. Exista si o camera secundara HD. Tableta are Wi-Fi a/b/g/n/ac si exista si optiunea 4G LTE. Bateria ar trebui sa tina 12 ore.

Pretul de pornire in cazul lui Fire HDX 8.9 este de 379 dolari pentru modelul cu 16 GB de spatiu de stocare, scrie gsmarena.

Amazon Fire HD 6 si Fire HD 7

Tot acum, Amazon a prezentat si tabletele accesibile Fire HD 6 si 7. Prima dintre ele costa doar 99 de dolari in varianta cu 8GB de spatiu si reclame si va fi disponibila de pe data de 2 octombrie.

Amandoua gadgeturile au procesor quad-core cu doua nuclee la 1,2GHz si alte doua la 1,5GHz si 1 GB de RAM. Ele vin cu ecrane de 6" si de 7" la aceeasi rezolutie, 1280x800p, camera principala de 2MP si secundara VGA. 

Amazon Fire HD Kids Edition

Amazon a lansat si o tableta pentru copii, care vine cu doi ani de garatie, o garantie care acopera "aproape orice". Practic, poti sa-i faci cam orice, cu conditia sa nu o rupi in bucati, iar Amazon ti-o va inlocui. Compania a spus ca acesta este un experiment.

Aceasta tableta, ca de altfel si celelalte, vin cu Fire OS 4, construit pe baza Android.

Share articol: