Unii oameni se trateaza deja cu ajutorul nanobotilor. Aceste masinarii minuscule intra in organism si vindeca tesuturile.

Imagineaza-ti un robot minuscul, de mii de ori mai subtir decat grosimea unui fir de par, care vindeca imediat cancerul fara a da efecte secundare, curata arterele sau reconstruieste un tesut bolnav. Aceste nanoparticule pot fi solutia multor boli. Nanobotii intra in organism, iar dupa ce vindeca si regenereaza tesuturile, ei se autodistrug. In ciuda faptului ca sunt asa mici, nanorobotii sunt capabili sa fie monitorizati si sa trimita informatii catre un centru de comanda.

Ideea de a construi nanoboti dateaza inca din 1959, cand marele fizician Richard Feynman o propune intr-un discurs. Termenul de nanotechnologie apare in 1974, multumita lui Norio Taniguchi, profesor la Universitatea din Tokyo. Domeniul a prins curaj, insa, abia in anii 1980, iar in prezent se afla in plina ascensiune.

 

Din ce e format un nanobot

Cercetatorii de la Universitatea din Cornell au construit un motor biomolecular, folosind o proteina luata de la bacteria Escherichia coli. Nanorobotii, mai mici de 5 ori decat o globula rosie, vor fi introdusi in organism, vindecand bolile inca din fazele incipiente.

Carbonul ar putea fi elementul principal din care se vor construi nanorobotii, iar pentru diversele componente se vor folosi hidrogenul, oxigenul, azotul si siliciul. In interiorul lui, nanorobotul va avea un mini-computer care va putea realiza peste 1000 de operatii matematice pe secunda. Comunicarea cu acesti roboti minusculi din interior spre exterior si invers se face cu ajutorul semnalelor acustice.

Nanotehnologia se poate aplica in mai multe domenii, cum ar fi:

  • Farmacologia - in care nanobotul are rolul de a transporta substantele medicamentoase in diferite zone ale corpului.
  • Stomatologia - nanorobotii prezenti in cavitatea bucala distrug bacteriile si tartrul.
  • Dermatologia - indeparteaza celulele moarte, reface tesutul cutanat si curata pielea. Imunologie, nanorobotii identifica si distruc virusii si bacteriile.
  • Oncologia - nanorobotii ofera date exacte despre tumora si o distrug inca din faze incipiente.

Doctorul Michael Argenziano, de la Columbia University Medical Center din New York, a participat in urma cu 10 ani la primele experimente si operatii in care au fost folositi, ca instrument, robotii. Acum, dupa un deceniu de cercetare, este de parere ca aceasta tehnnologie nu mai este neobisnuita.

Alte echipe de cercetatori de la Institutul de Tehnologie din California au folosit nanotehnologia pentru a construi o serie de roboti microscopici polimerici acoperiti cu o proteina. In plus, lipidele folosite la transportul altor substante medicale ajung la celulele canceroase si distrug tumoarea.

 

Cum functioneaza nanotehnologia?

Oamenii de stiinta din Institutul de Tehnologie din California, au observat ca dupa ce nanoparticulele antitumorale identifica celulele canceroase, patrund in interiorul acestora. Apoi se dezintegreaza si elibereaza cantitati de ARN.

In prima faza a studiului din cadrul Institutului de Tehnologie din California, doctorii si cercetatorii au administrat pacientilor cu diverse tipuri de tumori, cantitati mici de nanoparticule antitumorale. Pacientii au urmat tratamentul de 4 ori pe zi prin cale intravenoasa, timp de 21 de zile. O sedinta de administrare a nanoparticolelor dureaza 30 de minute.

Dupa un timp de la tratament, doctorii au observat ca mostrele prelevate de la pacienti au un rezultat incurajator. Nanoparticulele au reusit sa identifice tumorile canceroase si au reusit cu succes sa se infiltreze in ele. Cercetatorii lucreaza momentan la urmatoarea faza a proiectului, mai precis la cea care presupune vindecarea totala a pacientului.

 

Ce ne rezerva viitorul in domeniul nanotehnologiei si ce vor mai putea face robotii microscopici

Cativa oameni au decis sa gandeasca liber. Acestia au in minte un nanocomputer plasat in creier care sa ajute la imbogatirea capacitatilor mentale ale oamenilor. Acest sistem ar putea fi comparat cu un mijloc de stocare foarte mare sau ca o modalitate de a accesa stiinta. Ei ne promit ca in cateva decenii am putea avea asa ceva.

De asemenea, e posibil ca, in viitor, sa vedem sectii noi in cadrul facultatilor de medicina, a spitalelor si a clinicilor: „Biotronica”, „Nanorobotica”, „Neurocibernetica”. Toate aceste domenii vor revolutiona medicina si vor duce la eradicarea multora dintre bolile acestui secol.

Vrei sa afli care sunt cele mai noi inventii din tehnologie, cele mai cool domenii ale viitorului si ideile cu care star-uri din stiinta te inspira sa schimbi lumea de maine? Exploreaza www.techschool.ro

Share articol: