Toamna se numără bobocii și monedele bitcoin. Iată un adevăr pe care nu îl putem ignora, mai ales dacă privim la ceea ce se întâmplă în această perioadă în unele țări aflate în criză.

Și nu doar acolo, pentru că este a patra încercare a vestitei monede electronice de a atinge pragul de 100.000 USD la care visează deținătorii de pretutindeni (conform lui Peter Brandt).

Investiția în bitcoin, un scut pentru locuitorii statelor în criză

Se tranzacționează bitcoin cu frenezie zilele acestea mai ales în America de Sud, continent unde investitorii consideră că este cea mai bună soluție de a lupta împotriva inflației galopante și a-și proteja economiile.

Argentina, aflată acum într-un proces de profunde zguduiri politice, economice și sociale, stă pe un butoi de pulbere având în vedere gradul înalt de volatilitate a pieței financiare. În aceste condiții, dat fiind că în ultimul trimestru al lui 2019 persoanele fizice particulare din această țară nu vor putea ca să achiziționeze mai mult de 10.000 de dolari lunar, a cumpăra bitcoin reprezintă o soluție de urgență pentru salvarea economiilor făcute în moneda națională care, din nefericire, se află într-un proces accelerat de devalorizare.

S-a mai întâmplat acest lucru în urmă cu opt ani, în 2011. Atunci, argentinienii  au descoperit că pot să investească în bitcoin, criptomoneda - Rege, ce se putea cumpăra și vinde  la liber. Tranzacțiile s-au dovedit inspirate, reprezentând un colac de salvare pentru economiile multora. Lucrurile par să se repete și în toamna lui 2019 când se plafonează achizițiile de dolari. 

Atenție, însă! Atunci când vorbim de criptomonede, mai ales de bitcoin, ceea ce le conferă valoare este strict încrederea pe care investitorii le-o acordă. Dacă ea există, atunci tranzacțiile cu monedele virtuale sunt o variantă excelentă de a te pune la adăpost în momentele în care apar  cutremure pe piața monetară clasică. Dacă ea dispare, pierderile sunt teribile, prioritar dacă s-au cumpărat monede electronice când valoarea lor era una foarte mare. Ca în orice tranzacție financiară este nevoie de  fler și informații bune, permanent actualizate.

Trebuie să recunoaștem că bitcoin este o criptomonedă atractivă mai ales în acele țări care se confruntă cu probleme economice grave, unde devalorizarea monedei naționale are cote alarmante. Acolo, bitcoin este privit ca o alternativă viabilă datorită faptului că nu este o monedă dependentă de un control de la centru (bancar, politic). Valoarea celor mai populari bani electronici este dată doar de gradul de încredere pe care cei ce vând sau cumpără bitcoin o au la un anumit moment dat cu privire la ei,  nicidecum de jocurile finanțiștilor și politicienilor cu privire la schimbul valutar clasic. 

Totuși, cursul de schimb (moneda națională - dolar sau euro) are o oarecare influență și asupra tranzacțiilor cu monede virtuale, în mod indubitabil.

Criptomonedele, o sperietoare pentru bănci și guverne

Bancherii au devenit extrem de îngrijorați în ultima perioadă deoarece bitcoin poate să zguduie din temelii politica monetară la nivel global. Prin performanțele fabuloase la care a ajuns să se situeze această monedă virtuală (în unele momente chiar și deasupra aurului din punctul de vedere al gradului de lichiditate pe care  l-a înregistrat!) este un pericol pentru mijloacele de economisire clasice. 

Băncile centrale s-au învățat deja să dețină puterea absolută, iar ipoteza conform căreia capacitatea de a conduce lumea le-ar putea fi subminată de niște sisteme alternative menite să genereze o concurență monetară reală le apare drept ceva absolut inacceptabil. 

Economiști de marcă din întreaga lume arată faptul că, deși introducerea unor monede globale, inclusiv a aurului, a reprezentat în decursul vremii un scut redutabil de protejare pentru economiile statelor, acum trăim un moment de cotitură. Este pentru prima dată în istoria omenirii când un astfel de instrument monetar (în cazul de față bitcoin) nu mai are o funcție prioritar de stocare, ci tinde să devină din ce în ce mai mult un mijloc de plată uzual recunoscut la nivel mondial. Iar valoarea sa, foarte fluctuantă, care nu este stabilită de la centru, reprezintă pur și simplu un indicator al încrederii pe care aceia care tranzacționează bitcoin o au în această monedă imaterială.

Pentru o bancă centrală, puterea discreționară de a stabili un curs valutar s-ar submina puternic dacă nu ar reuși să facă moneda națională mai atractivă decât ar fi o criptomonedă recunoscută la nivel mondial. 

Finanțiștii susținători ai băncilor centrale strigă din răsputeri că, dacă o monedă imaterială globală precum bitcoin ar reprezenta alternativă bună, automat moneda națională ar fi varianta cea rea, lucru ce ar putea provoca haos la nivelul statelor, cu efecte dezastruoase, greu de anticipat,

Ei spun că este mult prea devreme ca să declarăm bitcoin moneda câștigătoare în lupta directă cu aurul, deși, dacă ar fi să recunoaștem cinstit, această monedă virtuală l-a surclasat în ultimii ani fără drept de apel. 

Putem să remarcăm și faptul că guvernele ar vrea ca măcar atunci când vorbim de bitcoin (dar și de alte monede electronice populare) să aibă un control mai mult sau mai puțin strict asupra lor. Argumentele lor sunt diverse și nu întotdeauna demne de luat în seamă.

Oricum, dacă prin absurd s-ar întâmpla așa ceva, respectiva monedă electronică și-ar pierde imediat credibilitatea printre investitori, deoarece independența față de orice putere a unei instituții oficiale este pilonul de bază al succesului de care se bucură acum criptomonedele.

Tranzacțiile în bitcoin făcute cu cap, aduc rezultatul scontat!

Pentru aceia care nu vor să își pună toate ouăle într-un singur coș, chiar și la noi în țară (unde climatul social - politic nu este unul deloc roz în această perioadă tulbure), a investi o parte din economii în bitcoin și/sau alte criptomonede este un mod de a te pune la adăpost împotriva viitoarei crize care, conform specialiștilor, va fi una de natură financiară.

Așa cum nu trebuie niciun moment ca să avem o încredere oarbă, de 100%, în aceste criptomonede, din cauza variațiilor extrem de mari de valoare pe care le pot înregistra de la o zi la alta, nici nu putem spune că a ne păstra economiile la bancă ori sub saltea sunt soluții fericite în zilele noastre.

A ne împărți economiile rațional, între depozitele bancare, titluri de stat, criptomonede și bani lichizi pare a fi varianta câștigătoare.

Oricum, cei ce tranzacționează bitcoin în mod curent, ne sfătuiesc să investim în monede virtuale doar acei bani pe care îi putem pierde fără a ne destabiliza bugetul în niciun fel. 

Românii sunt și ei mari amatori de tranzacții bitcoin și e de înțeles, deoarece așa cum se prezintă lucrurile în 2019 este clar că politica internațională monetară se va schimba în viitorul apropiat, iar băncile centrale, vrând-nevrând, vor pierde controlul măcar parțial. 

În aceste zile de început de septembrie investitorii  autohtoni au sărit în sus de bucurie când au văzut trendul ascendent pe care bitcoin l-a luat, ajungând chiar să depășească  valoarea psihologică de 10.000 USD,  în ciuda acelora care pe la începutul anului considerau că criptomoneda rege este în agonie.

Sfatul pe care ar trebui să îl respecte toți aceia care vor să  intre în jocul tranzacțiilor cu bitcoin este acela de a investi în monede electronice doar prin platforme specializate. Așa vor putea să se bucure de un plus de siguranță. 

Nu doar că userii unei astfel de platforme verificate unde se tranzacționează bitcoin au la dispoziție un portofel online unde pot stoca în siguranță monedele virtuale ai căror proprietari sunt, dar orice acțiune de a vinde bitcoin sau de a cumpăra bitcoin, indiferent de volatilitatea monedei înregistrată pe parcursul zilei în care se face tranzacția se bucură de un curs garantat de 24 de ore.

În afară de acest lucru, dacă vei alege o platformă serioasă, unde securitatea conturilor de utilizator este maximă, scapi de multe griji. Deoarece autentificarea se face în doi pași, se elimină niște riscuri inutile și te vei putea focusa cu adevărat pe riscul obiectiv, din păcate de neînlăturat 100%, al fluctuației încrederii globale cu privire la criptomoneda pe care o tranzacționezi. Flerul este aici de bază. Plus informațiile actualizate la zi despre criptomonede.

Comisioanele pentru tranzacții cu monede virtuale sunt accesibile pe o astfel de platformă de tranzacții sigure cu monede electronice, iar asistența profesionistă permanentă, asigurată 24 de ore din 24. Aceste detalii se pot dovedi extrem de utile cumpărătorilor și vânzătorilor de criptomonede. Deci nu le ignora!

Share articol: