„Carousel” și „Brushwood”, așa cum au fost denumite cele două, sunt amplasate într-o zonă exclusivistă și arată cu adevărat impresionant. Împreună au zeci de dormitoare și băi, iar una dintre ele are și o valoare istorică, fiind costruită în anii 1920.

Pentru a păstra aceste tranzacții departe de ochii publicului, Zuckerberg a cumpărat casele, cu o valoare totală de 59 de milioane de dolari, printr-o companie diferită de tot ceea ce înseamnă Facebook, relatează Wall Street Journal.

Contractele încheiate includ și clauze de confidențialitate, precum solicitarea ca fotografiile caselor să fie înlăturate de pe Internet. Totuși, unele dintre ele au ajuns online, așa că oricine poate avea acum parte de un tur virtual al proprietăților deținute de șeful Facebook.

În interior, vila „Carousel” arată ca o casă de poveste. Sectorul principal este alcătuit dintr-o sufragerie mare, cu tavan înalt și cu un șemineu potrivit pentru relaxarea de după sesiunea de ski pe pârtiile din apropiere. Dormitoarele au și ele un farmec rustic și sunt decorate în stil clasic american.

Pe lângă interiorul impresionant, „Carousel” are o curte potrivită pentru activități în aer liber, dar și pentru un grătar între prieteni. De asemenea, pe terenul cumpărat de Mark Zuckerberg există și o casă separată pentru personalul administrativ, cu trei dormitoare și o baie proprie.

Sursa foto: Oliverlux.com