Diferența între înțelegerea unor concepte și posibilitatea de a le vizualiza este enormă, iar un fotograf a reușit să surprindă unul dintre cele mai palpitante fenomene, chiar de pe Terra. 

Cu toții știm că mișcarea de rotație a Pământului este un fenomen real, însă nu suntem prea des conștienți de ea în viața de zi cu zi. Un clip înregistrat chiar de pe Terra arată, însă, felul în care planeta noastră se rotește, într-un mod care îți schimbă total perspectiva.

Eric Brummel, un fotograf din San Francisco, este cel care a realizat acest film care surprinde, în timp real, rotația Pământului, înregistrat la Font’s Point în California, în august 2016 - deși a devenit viral abia recent. Acesta a precizat că e vorba despre un clip real care a fost făcut posibil în special de echipamentul folosit. Este vorba despre un trepied cu montură ecuatorială - un instrument motorizat care este programat să urmărească mișcarea obiectelor cosmice pe cer. Poate face asta prin contrabalansarea rotației Pământului, prin faptul că el însuși se rotește la aceeași viteză, dar în direcția opusă.

„Scopul acestui film este să evidențiez faptul că Pământul se rotește, nu cerul - un lucru extrem de cunoscut, dar rareori perceput”, a spus fotograful. 

____________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: