170 de milioane de dolari profit vor pierde cei de la Anheuser-Busch InBev, producătorii berii Corona, după izbucnirea isteriei generale. Compania este una dintre cele mai mari din lume și aduce pe piață și Stella Artois sau Budweiser.
Estimările lor arată că în primul trimestru al anului câștigurile vor scădea cu 10%, iar acțiunile companiei au pierdut deja 8% din valoare de la Noul An Chinezesc și până acum.

„Epidemia a dus la o scădere semnificativă a cererii în China, iar impactul Covid-19 asupra business-ului nostru este într-o continuă dinamică”, au declarat reprezentanții companiei. Asta pentru că oamenii asociază imediat numele brandului cu virusul care s-a răspândit în toată lumea, deși este evident că producătorul nu are nimic în comun cu epidemia decât faptul că împart, întâmplător, același nume.

Luna trecută, USA Today a informat că acele căutări pe Google după cuvintele cheie „virus Corona bere” și „virus bere” au explodat, la fel ca și cele legate de „simptome coronavirus”.

AB InBev a admis, totuși, și că anul 2019 a adus o performanță „sub așteptări” , cu un profit net de 114 milioane de dolari în ultimele trei luni, de la 456 de milioane de dolari în aceeași perioadă a anului anterior.