Imaginile au fost filmate cu un GoPro în timpul unei vacanțe în Las Vegas și se găsesc pe Internet cu titlul „Un irlandez în Vegas”.

Până acum, nimic neobișnuit. Atunci când privești înregistrarea, îți dai seama că, totuși, ceva lipsește. Poate peisajele din Vegas?

Bărbatul a vrut să-și filmeze concediul, dar s-a ales doar cu imagini cu... propriul chip. Iar asta pentru ca a filmat tot timpul cu GoPro-ul îndreptat în direcția greșită, adică spre fața lui: „Vegas, baby!”.

„Aceasta este priveliștea când te uiți în jos. Iar acolo se vede Trump Tower!”, îl poți auzi pe irlandez spunând în clip.

Rămâne doar să-ți imaginezi ce se vede de fapt în zonă, pentru că în fața ochilor îl ai doar pe el, bucurându-se de agitația din Vegas. Ce-i drept, îi poți citi pe chip încântarea de a-se afla într-una dintre cele mai luxoase metropole din lume.

Clipul a ajuns să fie unul dintre cele mai amuzante din online, tocmai datorită faptului că bărbatul a îndreptat camera în direcția greșită.

Dacă ar fi să ne luăm după lucrurile pe care le povestește, o filmare corectă ar fi avut ca rezultat un video destul de plictisitor.

Pățania asta este unul dintre lucrurile care li se întâmplă de obicei taților, scriu jurnaliștii de la Vice, iar clipul a făcut deliciul internauților.

Asta pentru că, probabil, cu toții avem acasă un părinte, o matușă sau un bunic pentru care tehnologia e, încă, un labirint.

Așadar, acest video a intrat direct în categoria viralelor care te amuză copios, dar te fac să te simți și puțin nostalgic.

Share articol: