Compania chineză ocupă în prezent locul 2 la nivel mondial în topul producătorilor de smartphone, după Samsung.

Experții cred că Huawei avea mari șanse ca în curând că ajungă pe primul loc și să devină astfel cel mai mare producător de telefoane din lume. Situația se schimbă însă, după embargoul impus recent de SUA.

Cine are de câștigat în urma acestei decizii? Desigur, Samsung, în prezent locul 1 mondial, și Apple, aflat acum pe locul 3 în topul producătorilor. Nu sunt însă singurii.

Problemele cu care se va confrunta pe viitor Huawei vor reprezenta o oportunitate și pentru alți producători de smartphone mai puțin cunoscuți. Iată o analiză interesantă realizată de cei de la Phone Arena.

Samsung, marele câștigător 

Evident, principalul câștigător în urma embargoului impus asupra Huawei este marele său rival, Samsung. Producătorul coreean a lansat foarte multe modele de telefoane, de la versiuni entry-level (seria M) la gadgeturi mid-range (seria A) și premium (seria S). 

În această vară va lansa și câteva versiuni ale celebrului phablet Galaxy Note, iar dacă nu ar fi avut probleme cu modelul pliabil Galaxy F, 2019 ar fi fost un an prefect pentru Samsung.

Astfel, fanii Huawei care nu vor mai dori să cumpere telefoane de la producătorul chinez se vor îndrepta probabil spre Samsung, care este cel mai mare producător de smartphone cu Android. Gama din care pot alege este uriașă, prin urmare sigur vor găsi ceva pe gustul și bugetul lor.

Xiaomi va ținti nișa modelelor flagship

Un brand încă necunoscut în Statele Unite, dar apreciat în Asia și Europa, Xiaomi și-a deschis recent un magazin Mi Store și în București.

Compania se află acum pe locul 4 în topul producătorilor de telefoane, iar în ultima perioadă a început să câștige tot mai mult teren, prin lansarea unor modele premium tot mai bune.

Încă nu a ajuns la nivelul tehnologic la care este Huawei, dar și prețurile modelelor sale sunt mult mai mici. Asta se va schimba însă, cred experții, pentru că Xiaomi va ținti tot mai mult spre nișa modelelor flagship, unde Huawei a avut succes cu seriile P și Mate.

Prin urmare, Xiaomi va dori să scape de asocierea cu telefoanele ieftine și va lansa tot mai multe modele vârf de gamă, la un preț mai mare.

Desigur, nu va neglija clienții care preferă telefoanele ieftine și bune, pentru că această categorie de consumatori se află la baza succesului Xiaomi.

De altfel, compania a lansat deja un brand secundar, Redmi, o mișcare care ne duce cu gândul la brandul Honor deținut de Huawei.

Compania va trebuie să investească însă foarte mult în marketing și să scape de o uriașă provocare: embargoul asupra Huawei poate afecta imaginea asupra tuturor telefoanelor chinezești.

Cine va produce echipamentele pentru rețele 5G

Experții vorbesc despre tehnologia 5G de foarte mult timp, iar primele teste cu rețeaua 5G au fost deja făcute în mai multe state, inclusiv în România. Din păcate, e posibil ca implementarea la scară largă a rețelelor 5G să fie puțin întârziată din cauza embargoului.

Asta deoarece Huawei produce cele mai multe echipamente pentru rețelele 5G, iar specialiștii susțin că tehnologia Huawei se află cu un an înaintea concurenței. Dar, dacă operatorii de telefonie mobilă nu mai au voie să colaboreze cu Huawei, ce se va întâmpla?

E foarte posibil ca embargoul impus de SUA să se extindă și în Europa, iar Huawei să poată vinde echipamentele sale numai în Asia. 

O variantă pentru lansarea rețelelor 5G în SUA și Europa fără Huawei este folosirea echipamentelor produse de Nokia și Qualcomm. Cele două companii colaborează deja cu operatorii de telefonie T-Mobile, Verizon și AT&T. 

Și gigantul Ericsson e în cărți, după ce a reușit să asigure conexiune 5G în 54 de orașe din Elveția. Producătorul are deja o colaborare cu operatorul T-Mobile, în timp ce AT&T lucrează deja cu Samsung și Intel.

Foto: Getty Images

Share articol: